Distribuția presiunii atmosferice pe supraf ața globului este indicată pe hă rțile meteorologice cu ajutorul izobarelor. Izobarele sunt liniile curbe care unesc puncte le cu aceeași valoare a presiunii; ele se trasează în mod uzual din 5 în 5 mb, dar în unele cazuri speciale se pot trasa și din mb în mb. Izobarele trasate pe o hartă pun în evidență zonele cu presiune joasă (cicloni sau depresiuni) și zonele cu presiune ridicată (anticicloni sau maxime barometrice). Ciclonul sau centrul de minimă presiune este o formă b arică caracterizată prin descreșterea presiunii de la exterior către centrul sistemului.
În ciclon aerul are o miș care de la exterior spre centrul sistemului (convergență) și în sensul invers acelor de ceasornic, dacă ciclonul se af lă în emisfera nordică, iar dacă se află în emisfera sudică în sensul acelor de ceasornic. Pe hărțile sinoptice, ciclonul se notează cu litera D sau L. În mod frecvent, diametrul unui ciclon este de 1000 km, iar suprafețele pe care se pot dezvolta pot atinge în diametru peste 3000 km. Talvegul depresionar (trough) reprezintă o prelungire a unui ciclon și are forma de „V alungit iar presiunea crește de la interior (axul talvegului) la exterior.
Anticiclonul sau centrul de maximă presiune este o form ă barică caracterizată prin creșterea presiunii către centrul sistemului (valorile maxime pot depăși 1035 mb). În anticiclon aerul are o mișcare de la centrul sistemului spre exterior (divergență), în sensul acelor de ceasornic pentru emisfera nordică și în sens trigonometric pentru emisfera sudică. Pe hărțile sinoptice, anticiclonul se notează cu litera M sau H. Dorsala anticiclonică (ridge) reprezintă o prelungire a unui maxim barometric, având forma de „U”, în care presiunea scade de la centru către periferie. Șaua barică (col) reprezintă zona cuprinsă între două maxime și două minime de presiune. Fig 4.1. Ciclon Fig 4.2.
Anticiclon În atmosferă, forța care în mod obiș nuit face ca o masă de aer să înceapă să se miș te este forța gradientului de presiune. Această face ca aerul sa se miste dinspre zonele cu presiune mare spre zonele cu presiune scazută. Forța gradientului de presiune va acționa la un unghi drept faț ă de izobare de la presiunea mare spre presiunea mică. Cu cât intensitatea gradientului de presiune este mai mare (cu câ t variația presiunii este mai mare pe o distanță dată, deci izoba rele sunt mai apropiate), cu atât forța va fi mai mare și în consecință vântul va bate mai tare.
Dacă forța gradientului de presiune este singura forț ă ce acț ionează asupra masei de aer, va continua să o accelereze că tre zonă de presiune scăzută din ce în ce mai repede până când eventual centrul de maximă și de minimă presiune dispar datorită transferului de mase de aer. Acest fenomen în realitate nu se produce datorită existenței și a altor forț e care intervin în proces. Acele forțe generate de miș carea de rotație a planetei sunt cunoscute sub termenul general: forța Coriolis.