Navigație aeriană

Direcții. Magnetism și busola magnetică

4.1 Generalități

Lecție de Navigație aeriană pentru pregătirea examenului de planorism.

Navigatorul trebuie să dețină o serie de cunoștințe de bază în ceea ce privește navigația pentru a putea asigura o identificare precisă a poziției aeronavei. Navigația la vedere asistată de instrumentele de bază oferă navigatorului instrumentele necesare soluționării celor trei probleme de bază ale navigației: poziția aeronavei, direcția de deplasare către destinație și ora sosirii. Utilizând numai un instrument de bază, cum ar fi busola magnetică și cunoscând informații despre derivă, putem naviga direct către orice loc de pe Pământ. Anumite sisteme ajutătoare, cum ar fi radarul, pot crește semnificativ precizia navigației la vedere.

Direcția indică poziția sau orientarea unui punct în spațiu în raport cu un alt punct, fără a ține seama, însă, de distanța dintre ele. Determinarea acesteia se poate face atât în plan orizontal cât și în plan vertical. În toate metodele de navigație aeriană, cunoașterea direcției în plan orizontal, și anume a aceleia de zbor, a reprezentat elementul cel mai important. Intersecția planului meridianului loculu i cu planul orizontului geometric al unui punct situat la intersecția Ecuatorului cu meridianul locului, se numește linia nord-sud. O dreaptă perpendiculară pe linia nord-sud se numește linia est-vest.

Punctele de intersecție ale acestor linii cu orizontul se numesc puncte cardinale și reprezintă cel mai vechi sistem pentru indicarea direcției. Fig.4.1 Punctele cardinale principale Sistemul de bază pentru indicarea direcției, utilizat de foarte multă vreme, este cel aratat în Fig.4.1. Direcțiile principale sunt: nordul (N), estul (E) sudul (S) și vestul (W), și se numesc puncte cardinale. Punctele nord și sud sunt cuprinse în meridian iar estul și vestul sunt orientate perpendicular pe direcția nord-sud. Direcțiile mediane între punctele cardinale sunt: nord-est (NE), sud-est (SE) sud-vest (SW) și nord-vest (NW) și se numesc puncte intercardinale.

Direcțiile mediane între punctele cardinale și intercardinale alăturate sunt denumite: nord- nord-est (NNE), est-nord-est (ENE), est-sud-est (ESE), sud-sud-est (SSE), sud-sud-vest (SSW), vest-sud-vest (WSW), vest-nord-vest (WNW) și nord-nord-vest (NNW). Reprezentarea mănunchiului format din cele 16 direcții poartă numele de roza vânturilor. În calculele de navigație aeriană, exprimarea direcțiilor se face însă într-un sistem mult mai precis, și anume acela numeric, al gradelor sexagesimale. Orizontul este împărțit în 360 de grade, cu originea în punctul Nord, care corespunde meridianului, iar determinările se fac în sensul acelor de ceasornic.

Meridianul locului intersectează orizontul la 0° și 180°. Direcția est corespunde cu 90° iar vest cu 270°. Gradul sexagesimal se noteaza cu (º) și are ca submultipli: minutul (′) și secunda (″). Fig.4.2 Roza vânturilor În sistemul numeric, direcțiile sunt exprimate în grupe de trei cifre. Astfel, 4° se va scrie 004°. Pentru indicarea direcțiilor aproximative, se utilizează sistemul de grupe de două cifre. În felul acesta, orizontul este împărțit în 36 de direcții, adică din 10° în 10°. Valorile intermediare se rotunjesc la zecile cele mai apropiate. Pentru valori ale direcției sub 10°, prima cifră va fi 0.

Astfel, direcția 004° se indică prin 00, direcția 008° prin 01, direcția 072° prin 07, direcția 288° prin 29 ș.a.m.d. Sistemul acesta este recomandat de către ICAO pentru indicarea orientării pistelor de decolare și aterizare și apar în mod curent pe hărțile de apropiere, hărțile de aerodrom și hărțile de obstacole tip A. Fig. 4.3 Hartă apropiere ILS pentru LRIA Determinarea unei direcții în plan orizontal se face prin unghiul de azimut care are ca origine linia nord-sud a meridianului.

Azimutul reprezintă unghiul măsurat în plan orizontal, determinat de planul meridianului punctului de origine și planul ce trece prin verticala punctului de origine și cuprinde direcția ce unește punctul de origine de punctul determinat. Fig.4.4 Azimut Relevmentul, este de două feluri: relevment determinat la stația de la sol (sau un reper oarecare) și relevment determinat la bordul aeronavei. Relevmentul poate fi magnetic sau adevărat, în funcție de nordul față de care îl măsurăm.

Astfel, relevmentul determinat la sol este unghiul dintre nordul magnetic sau adevărat al stației și linia avion-stație, iar relevmentul determinat la bordul aeronavei este unghiul dintre nordul magnetic sau adevărat al avionului și linia avion–stație. Acesta din urma diferă cu 180 de grade față de primul. Câteodată, direcția de origine luată pentru măsurarea relevmentului este prelungirea axului longitudinal al avionului.

În acest caz, unghiul măsurat de la axul longitudinal al avionului, partea dinainte, în sensul acelor de ceasornic, spre un reper, se numește gisment (relative bearing) Relevmentul obținut prin mijloace radio se numește relevment radio iar dacă este obținut vizual, se numeste relevment optic. Fig.4.5

← AnterioaraUrmătoarea →