Forța câmpului magnetic a Pământului poate fi descompusă în două componente: una verticală și una orizontală. Intensitatea relativă a celor două componente variază de-a lungul Terrei astfel încât, la polii magnetici, componenta verticală este la intensitate maximă iar cea orizontală la intensitate minimă. La jumătatea drumului dintre cei doi Poli, adică la Ecuator, componenta orizontală are intensitate maximă în timp ce componanta verticală este la minim. Pentru busolele magnetice se folosește numai componenta orizontală ca forță principală. Drept urmare, o busolă magnetică își va pierde precizia în zonele unde forța orizontală este minimă, mai precis în jurul polilor magnetici.
Componenta verticală produce o înclinare (cădere) a acului busolei către polul cel mai apropiat atunci când distanța dintre busolă și pol scade. Liniile care au aceeași înclinație magnetică se numesc izocline. Liniile care au înclinație magnetică zero se numesc acline. Unghiul de înclinație magnetică este 0o la Ecuator și 90o la Poli. Dacă se unesc toate punctele de pe suprafața Pământului cu aceeași declinație magnetică, se obțin niște curbe, numite izogone. Liniile care au declinația 0o poartă numele de linii agone. Pe hărțile aeronautice, izogonele sunt reprezentate printr-o linie întreruptă de culoare mov.
Datorită faptului că nordul magnetic nu coincide, ci se deplasează în jurul Polului Nord geografic, executând o rotație de 360o în timp de peste 800 de ani, declinația magnetică este variabilă. Din aceste motive pe hărți sunt trecute în dreptul liniilor izogone data când au fost trasate, cât și variația anuală a acestora. Fig.4.8 Reprezentarea izogonei pe harta aeronautică În țara noastră variația declinației magnetice este de 5.1'E pe an. Pentru a afla declinația magnetică din prezent, se va înmulți diferența de ani (de la data editării hărții și până la data calculului) cu variația declinației (5,1' x nr.de ani) și se va aduna la declinația trasată pe hartă.
Fig.4.9 Izogone Datorită faptului că structura geologică a Pământului este foarte diferită din punct de vedere magnetic, de la loc la loc, vom întâlni pe hărțile de navigație aeriană, în afara liniilor cu aceeași declinație, și linii (zone) unde valoarea câmpului magnetic este foarte puternică și cu izogonele deformate. Aceste zone de anomalii magnetice se pot întinde de la câteva zeci de metri la câteva sute de Km. O astfel de zonă, unde intensitatea câmpului magnetic este aproape similară cu regiunea polilor, este regiunea Kursk din Rusia (zonă cu bogate zăcăminte de fier). În afara acestor anomalii, câmpul magnetic terestru este supus și unor perturbații cu un caracter aleator.
Aceste perturbații se numesc furtuni magnetice și au loc în general în zona polilor, dar se mai produc și pe întreg globul. Fig.4.10 Furtună magnetică Cauzele acestor furtuni magnetice sunt legate de apariția petelor solare, care au o periodicitate de 11 ani. Petele solare sunt zone de emisie a particulelor ionizate care au propriul lor câmp magnetic și care interfera cu cel terestru. Durata acestor furtuni este de câteva ore; în schimb sunt foarte puternice, înregistrându-se furtuni în cadrul cărora declinația s-a modificat cu 52o. În timpul acestor furtuni acul magnetic este foarte instabil.