Factorii fizici principali care acționează asupră omului în timpul zborului Mediul natural de vie țuire al omului este aerul, cu toate caracteristicile și variațiile sale, de la nivelul solului. Învelișul gazos al p ământului se numește atmosferă. Meteorologia este o știință, ramură a geofizicii, care se ocupă cu studiul fenomenelor atmosferice. Atmosfera: este învelișul gazos al globului p ământesc, cunoscut sub denumirea de aer. Straturile componente ale atmosferei, troposfer a, stratosfera, mezosfera, termosfera și exosfera au caracteristici diferite.
Atmosfera este stratificată după cum urmează: a. troposfera-de la nivelul solului intre 8-17 km; b. stratosfera-între 17 – 50 km; c. mezosfera – între 50 – 80 km; d. termosfera-între 80 – 550 km; e. exosfera – peste 550km. Troposfera este mediul în care navighează avioanele și este caracterizat prin scăderea progresivă în altitudine a temperaturii și a presiunii, având straturi neomogene de aer în mișcare sub formă de curenți. Troposfera este constituit ă din gaze într-o anumită proporție: azot 78,9%; oxigen 20,95%; argon 0,93%; dioxid de carbon 0,03%. Restul de câteva sutimi îl formează gazele rare cum ar fi: hidrogenul, heliu, radonul, neonul, criptonul, xenonul, metanul, ozonul.
Cu toate c ă aceste gaze au greutăți specifice diferite, din cauza mișcărilor atmosferei nu se pot stratifica în raport cu densitatea lor așa că până la altitudinea de cca. 70 km compoziția aerului este aproape omogenă. Clima: reprezintă totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatur ă, vânturi, precipitații atmosferice etc.) care caracterizează starea atmosferei la nivelul solului într-un anumit loc geografic.
Fenomenele meteorologice, în diverse anotimpuri, în natură liberă, pe câmp, în pădure, pe munte, constituie macroclimatul, iar aceleași fenomene meteorologice, care se întâlnesc în spatii închise, în interiorul încăperilor, al vehiculelor sau al aeronavelor constituie microclimatul. Macroclimatul, fiind în funcție de condițiile naturale ale vecinătăților, nu poate fi decât cu greu modificat de către om, prin plantări masive, creare de lacuri mari de acumulare, barând apele curgătoare, etc.
Microclimatul, în schimb, fiind în funcție de construcția încăperii, a vehiculului terestru, acvatic sau aerian, poate fi modificat atât prin elementele de construcție, cât și prin agregate de întreținere a aerului, condiționat la anumite valori ale factorilor meteorologici, privind temperatura, umiditatea, curenții, compoziția chimică, etc. Presiunea atmosferică Prin presiune se înțelege apăsarea exercitată de o coloan ă de aer având suprafață bazei de 1cm² și înălțimea egală cu înălțimea atmosferei. Presiunea atmosferică scade odată cu creșterea altitudinii datorită: a. scăderii densității aerului; b. scurtării coloanei de aer.
Savantul Laplace a stabilit legea variației presiunii cu altitudinea. Această este o funcție logaritmică complexă. Pentru a ușura calculele a fost introdus ă treapta barică. Aceasta reprezintă distanța pe vertical ă, în metri, pentru care se înregistrează o descreștere a presiunii atmosferice cu 1 milibar. Treapta barică se calculează pe intervale pe care se poate aproxima o scădere liniară a valorii presiunii după cum urmează: a. la nivelul marii scade cu 1mb pentru 8,4 m sau cu 1 mmHg pentru fiecare 11,2 m; b. la 5000 m presiunea scade cu 1 mb la fiecare 16 m; c. la 11000 m presiunea scade cu 1 mb la fiecare 32 m.
Radiația solară Totalitatea radiațiilor pornite de la soare și ajunse în troposferă constituie radiația solară, care depinde de activitatea solară, de anotimp, de puritatea atmosferei, de altitudine și de poziția diurnă solară pe bolt a cerească. Aceast ă totalitate de radiații, descompus e în radiațiile componente, constituie spectrul de energie radiant ă al soarelui. Fiecare fel de radiație solară își are denumirea proprie și proprietăți specifice, așa cum se arată în cele ce urmează. radiațiile luminoase compun lumina albă, de zi, de intensitate maximă când poziția soarelui este la zenit, deasupra capului.
Ele conțin cele șapte culori fundamentale, roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet, cunoscute sub denumirea de spectru solar, fiecare având lungimi de undă diferite, cea mai mare fiind la roșu și cea mai mică la violet. radiațiile calorice, infraroșii-se găsesc la periferia spectrului solar, spre roșu, și au o lungime mare de undă. radiațiile chimice ultraviolet-sunt situate spre violet și au o lungime scurtă de undă.
Temperatura aerului Aceasta variază în funcție de mișcarea de revoluție a pământului în jurul soarelui, adică de anotimpuri, de mișcarea de rotație a pământului în jurul axei sale, de poziția aparentă a soarelui pe cer determinând ziua și noaptea, de poziția locului față de latitudinea nordică și sudică, de poziția locului geografic față de relief, munți, dealuri, mari, oceane, respectiv de altitudine, curenți de aer, vânturi, umiditate, nori, ceață, ploaie, zăpadă, etc.
Se deosebesc, deci, două zone mari: zona rece și zona caldă: a. în zona rece predomină zăpada, cu mare putere de reflexie a radiațiilor, mărind intensitatea radiațiilor vizibile, luminoase și a celor ultraviolete cu temperatura medie între-7°C și 13°C și cu vânturi frecvente și puternice cu viteze de 4-7 până la 20 m/s. Aceasta este zona de pornire a anticicloanelor. b. în zona caldă predomină radiația solară calorică, deci radiațiile infraroșii, care determină o temperatură ridicată, o rarefiere a aerului, cu mișcări vertical ascendente și descendente și cu zona de pornire a cicloanelor.
Electricitatea atmosferică În atmosferă, electricitatea este de natur ă statică, sub form ă de ioni pozitivi și negativi, intensitatea sa variază în funcție de cantitatea elementelor radioactive și de radiația solară, precum și de intensitatea undelor electromagnetice și a radiațiilor gama. Intensitatea radiațiilor cosmice primare scade prin creșterea presiunii și a temperaturii, deci crește odată cu altitudinea. Umiditatea atmosferică După cum am văzut la structura atmosferei, în aer vom găsi, în afară de elementele chimice, apă.
Aceasta se poate afla sub forma celor 3 stări de agregare pe care le cunoaștem: gazoasă, lichidă și solidă, după cum urmează: starea gazoasă-vapori de apă, este invizibilă; starea lichidă-sub forma picăturilor fine de apă care formează ceața, burnița, ploaia, norii, etc.; starea solidă-zăpadă, gheață, grindină, etc. Mișcarea aerului Păturile de aer, mișcându-se, dau naștere vântului, care se prezint ă sub formă de curenți de aer, la diverse niveluri fa ță de sol, în diverse direcții și cu diverse viteze. Crescând altitudinea, deci aerul rarefiindu-se, crește și viteza vânturilor. Viteza de până la 5 km/h o are un vânt foarte ușor.
Crescând viteza de deplasare a aerului, vânturile au diverse tării, cu viteze între 10 și 400 km/h, când se transformă în furtuni și uragane. Forțele mecanice În timpul zborului forțele mecanice variază invers proporțional cu altitudinea, și anume cu cât crește altitudinea, cu atât scade forța de atracție universală, valoarea forței gravitaționale a pământului, greutatea corpului aflat în zbor, pană la imponderabilitate, ele fiind într-o anumită corelație progresivă și cu viteza de zbor. Accelerația aeronavei Pentru o aeronav ă, accelerația este determinat ă de variațiile vitezei de mișcare, c a intensitate și direcție, și de modificarea lor simultan ă.
Ea poate fi liniară-pozitivă la decolare și negativă la aterizare-și poate fi radial ă sau unghiular ă, la viraje. În timpul accelerației de decolare, c ălătorii sunt deplasați înapoi, iar la aterizare înainte. În timpul aterizării forțate, accelerația liniară este maximă, iar tendința de deplasare a călătorilor spre înainte este bruscă și, deci, periculoasă. Zgomotul Caracteristic zborului unei aeronave este zgomotul generat de vibrațiile aerului, datorit ă elicei care spintec ă aerul, eșapamentului motorului și curenților de aer care izbesc părțile avionului, având intensitatea maximă în fața aeronavei.
Zgomotul se măsoară în unități de măsură speciale, numite decibeli, cu aparatur ă specială. Zgomotul de intensitate maximă suportabil de către om un timp mai îndelungat nu trebuie să depășească 60-70 dB. Intensitatea zgomotului aeronavelor care zboar ă cu viteze de pan ă la 875 km/h depășește 130 dB, avioanele supersonice produc zgomote de 180 dB, iar rachetele de 195 dB, motiv pentru care interioarele aeronavelor sunt prevăzute cu izolație fonică pentru reducerea zgomotului-la locul echipajului și al călătorilor-sub 70 dB. Competențe și limitări Există factori care influențează deprinderea, fie în mod pozitiv, fie negativ.
Dintre aceștia trebuie reținuți următorii: a. interesul fa ță de profesie, când există și cu c ât exist ă mai pronunțat cu atât deprinderile se instalează mai repede și mai bine; b. starea generală de sănătate fizică și psihică, care cu c ât este mai bun ă, cu atât mai mult influențează pozitiv deprinderile și invers; c. cu cât experiența din trecut este mai mare în domenii similare sau în același domeniu, cu atât deprinderile sunt influențate mai pozitiv; d. autocontrolul permanent al calității deprinderilor conduce la perfecționarea lor; e. simplitatea structurii deprinderilor conduce spre măiestria deprinderilor de zbor.
Condițiile meteorologice anormale, dificile modific ă structura deprinderilor normale de zbor și influențează negativ echipajul.