Performanțe umane

Concepte

1.3 Sistemul respirator și circulația sângelui

Lecție de Performanțe umane pentru pregătirea examenului de planorism.

Sistemul respirator reprezintă partea organismului uman care asigură în permanență oxigenul necesar pentru producerea și arderea de energie la nivelul fiecărei celule a corpului uman. Corpul uman nu poate stoc a oxigen permanent, de aceea există necesitatea de a respira continuu. Orice întrerupere a respirației mai mare de câteva minute poate s ă ducă la anomalii fizice grave, în special ale creierului, chiar și la un posibil deces.

Odată cu desfășurarea activității de zbor la înălțime, se manifest ă o scădere a capacitații pulmonare, prin faptul că scade aerul pulmonar de rezerv ă în cel complimentar, capilarele sanguine pulmonare sunt congestionate, mișcările respiratorii cresc c a frecvență pe minut peste 16, c ât este normal în repaus la adult, dar amplitudinea (profunzimea) lor este mic ă.

Cu alte cuvinte, respirația este frecvent ă dar superficial ă, ceea ce implic ă o scădere a aportului de oxigen prin inspirație și o diminuare a eliminării dioxidului de carbon prin expirație Sistemul circulator sau cardiovascular, pune în mișcare sângele în tot corpul, transportând oxigen (O2) și substanțe nutritive la toate celulele din corp, luând apoi de la acestea produsele nefolositoare, cum ar fi dioxidul de carbon (CO2).

Acesta, în funcție de activitatea desfășurată, se manifest ă prin creșterea pe minut a volumului cardiac, ceea ce implic ă o suprasolicitare a inimii, manifestată prin accelerarea pulsului de la 70 bătăi pe minut c ât este normal pan ă la 120-150 bătăi pe minut, deci o frecvenţă crescută a contracțiilor cordului. Aceste simptome circulatorii sunt însoțite și de tensiunea emoțională din timpul zborului, care și ea face să crească viteza de circulație adică tensiunea sistolică.

Aceste reacții cardiovasculare sunt reacții compensatorii de adaptare la altitudine, pentru a mări aportul de oxigen, a crește irigarea cu sânge a creierului, a cordului și a pulmonului, paralel cu scăderea irigării sanguine a mușchilor și a celorlalte organe, inclusiv pielea, care marchează paloarea tegumentelor. Pe de alt ă parte scăderea dioxidului de carbon aduce o micșorare a debitului sangvin la nivelul creierului și cordului, paralel cu mărirea dilatației maselor periferice, care condiționează astfel congestia tegumentelor anterior palide.

În sânge scade cantitatea de hemoglobină, care este suportul de transport al oxigenului de la plămân la țesuturi și al dioxidului de carbon în sens invers. 2. Obținerea unui certificat medical Toți piloții trebuie să aibă un certificat medical valabil pentru a-și exercita privilegiile licenței de pilot. Elevii piloți sportivi de asemenea trebuie să dețină un certificat medical. Obținerea unui certificat medical necesită examinarea de către un examinator medical de aviație (AME), un medic cu pregătire în medicina aviației, autorizat de AACR. Există trei clase de certificate medicale. Clasa de certificare necesară depinde de tipul de zbor pe care trebuie să-l efectueze pilotul.

Certificatul medical de clasa a-III-a este necesar pentru personalul care deservește zborul de la sol, clasa a-II-a pentru piloții, care nu efectuează zboruri comerciale, iar clasa I este pentru piloții care efectuează zboruri comerciale. Certificatu l medical clasa a-II-a are o valabilitate de 5 ani pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 40 de ani, între 40 și 50 de ani este valabil 2 ani, între 50 și 60 de ani este valabil un an, iar peste 60 de ani este valabil 6 luni. Certificatul medical clasa I, de pilot comercial are o valabilitate de un an pentru piloții până în 40 de ani și 6 luni pentru cei peste.

Standardul de obținere pentru certificatul medical clasa I este mai riguros, ceea ce dă dreptul pilotului de ași exercita privilegiile pen tru clasele inferioare, acest lucru nefiind valabil și invers. Întrucât clasa medicală necesară se aplică numai la exercitarea privilegiilor de pilot pentru care este solicitat, un certificat medical de primă clasă ar fi valabil 1 an dacă ar exercita privi legiile unui certificat comercial și 6 luni,1,2 sau 5 ani, după caz, pentru exercitarea privilegiilor unui certificat privat sau de agrement. Același lucru este valabil și pentru un certificat medical de clasa a doua.

Piloții cu dizabilități necesită instalarea de echipament special în aeronavă, cum ar fi controalele de mână pentru piloții cu paraplegie, etc. Pentru persoanele cu dizabilități este necesară o limitare a certificatului medical, în funcție de natura dizabilității. Pierderea valabilității certificatului medical poate surveni atunci când apar afecțiuni medicale care afectează capacitatea fizică a pilotului. Dacă aceste afecțiuni au fost tratate, dreptul de a obține din nou certificatul medical va avea loc doar în urma unui nou control medical.

Printre condițiile specifice pentru care o persoană nu poate obține certificat medical în aviație avem: - Diabetul zaharat care necesită medicamente hipoglicemice orale sau insulină-Angină pectorală-Boli coronariene care au fost tratate sau, dacă nu sunt tratate, care au fost simptomatice sau semnificative clinic-Infarct miocardic-nlocuirea valvei cardiace-Înlocuirea valvei cardiace-Înlocuirea valvei cardiace-Stimulator cardiac permanent-Înlocuirea inimii-Psihoză-Tulburare bipolară-Tulburarea de personalitate suficient de severă încât s-a manifestat în mod repetat prin acte ascunse-Dependența de substanțe (inclusiv alcoolul) - Abuz de substanțe-Epilepsie-Tulburări ale conștiinței și fără explicații satisfăcătoare ale cauzei-ierderea tranzitorie a controlului funcțiilor (sistemului) nervos fără explicații satisfăcătoare a cauzei.

Cu toate acestea, această listă include numai condițiile obligatorii. Există multe alte afecțiuni medicale care duc la neobținerea certificatului medical. 3. Efectele presiunii parțiale Asupra sistemului circulator și respirator Corpul uman este construit în așa fel încât să funcționeze normal la nivelele de jos ale atmosferei, unde aerul este foarte dens. Aeronavele sunt concepute s ă opereze la înălțimi mari față de nivelul mă rii, unde densitatea aerului este foarte mic ă, expunând pilotul la o lipsă de oxigen și la alte deficiențe cum ar fi temperaturile scăzute ale mediului înconjurător.

← AnterioaraUrmătoarea →