Pistele fac parte din suprafața de manevră a unui aerodrom și sunt zonele special utilizate pentru decolarea și aterizarea aeronavelor. Acestea pot fi betonate(pavate) sau ne-pavate (înierbate, pămînt, zone aride, etc). În mod uzuale pistele sunt folosite în ambele sensuri (alternativ), oferind astfel două direcții opuse de decolare/aterizare.
Tipuri de piste
Pistele sunt definite in principal de către felul în care sunt utilizate, mai degrabă decat de caracteristicile lor fizice. De exemplu un „aerodrom” (in sensul local, de ex. „Aerodromul Clinceni”) poate avea una sau mai multe piste marcate, sau nici o pist ă marcata, ci doar un marcaj al direcției de decolare/aterizare. Un „Aeroport”, ca punct de intrare/ieșire dintr-o țară, poate avea cateva piste betonate. Astfel în funcție de traficul și operațiunile desfășurate marcajele, semnalele și caracteristicile fizice ale pistelor variază. - Pistă la vedere / vizuală(Visual Runway) – o astfel de pistă este folosită acolo unde condițiile de decolare/aterizare sunt determinate vizual.
Aceste condiții sunt de obicei definite referitor la distanța vizuală în lungul pistei (RVR), plafonul norilor și considerentele de zi/noapte. - Pista instrumentală – o astfel de pistă este una căreia i se aplică proceduri instrumentale de plecare sau apropiere. Pentru traficul ce soseste, pistele instrumentale sunt impărțite în: - Piste fără apropiere de precizie (non-precision runways), ce folosesc instalații VOR, NDB, SRA, sau ILS cu panta degradată) - Piste pentru apropiere de precizie (precision runways), ce folosesc instalații ILS, GLS, MLS, PAR-Pista de decolare – o pistă ce este folosită doar pentru decolări, de obicei din cauza obstacolelor.
În general o pistă de decolare este folosită doar intr-o singură direcție.
Dimensiunile pistelor
Lungimea pistei trebuie să fie adecvată cerințelor operaționale ale aeronavelor care le folosesc, și nu pot fi mai scurte decât lungimea calculată ținând cont de condițiile locale (altitudine, temperatură, pantă, caracteristicile suprafeței, etc). Lungimea pistei se raportează în metri. Lățimea pistei trebuie de asemenea să fie adecvată aeronavelor cărora le este destinată. Principalii factori după care sunt catalogate pistele sunt anvergura șsi encartamentul trenului principal de aterizare al aeronavelor ce operează în acel loc.
Elementele pistei
În afară de suprafața propriu-zisă a piste, exista căteva elemente asociate: - Prelungirea de oprire (Stopway) este suprafaţa rectangulară definită la sol, la extremitatea distanţei de rulare utilizabilă la decolare(TORA) amenajată astfel încât să constituie o suprafaţă convenabilă pe care o aeronavă se poate opri în cazul unei decolări întrerupte. Are aceeasi lățime siu pista asociată. - Prelungirea degajată (Clearway) este suprafața rectangulară de pe sol selectată sau pregătită ca fiind o zonă desupra cărei o aeronavă poate executa o parte a urcării inițiale până la o anumită inălțime. Acestă prelungire se află la capătul distanței de rulare utilizabilă la decolare (T ORA).
Lungimea ei nu trebuie să depășască jumatate din TORA, iar lățimea trebuie să fie de minim 75m în fiecare parte a axului pistei. Natura complexă a aerodromurilor și faptul ca nu există două aerodromuri cu aceeasi amplasare, poziție geografică și mod de operare, face ca standardizarea reperelor vizuale să fie esențială pentru piloți.
Anexa 14 ICAO specifică standardele și practicile recomandate, astfel, acest subiect este impărțit în: - Ajutoare vizuale pentru Navigație-Marcarea Aerodromului-Semnalizarea Aerodromului Trebuie menționat că, deși Standardele ICAO sunt adoptate de către toate statele semnatare, pot exista diferențe și unele semnale prezente intr-un stat pot lipsi în altul și invers.