Suveranitatea
Statele contractante recunosc că fiecare stat are suveranitatea completă şi exclusivă asupra spaţiului aerian de deasupra teritoriului său.
Teritoriul
Pentru aplicarea prezentei Convenţii, prin teritoriul unui stat se înţelege regiunile terestre şi apele teritoriale adiacente aflate sub suveranitatea, suzeranitatea, protecţia sau mandatul acelui stat.
Aeronavele civile şi aeronavele de stat
a) Convenţia de la Chicago se va aplica numai aeronavelor civile şi nu se va aplica aeronavelor de stat. b) Aeronavele folosite pentru servicii militare, vamale sau de poliţie vor fi considerate ca aeronave de stat. c) Nici o aeronavă de stat a unui stat contractant nu va putea survola teritoriul unui alt stat sau ateriza pe acest teritoriu, fãrã a fi obţinut o autorizaţie printr-un acord special sau în vreun alt fel, şi conform condiţiilor stabilite. d) Statele contractante se obligă să ţinã seama de securitatea navigaţiei aeronavelor civile când vor stabili reglementãri pentru aeronavele lor de stat.
Folosirea abuzivã a aviaţiei civile
Fiecare Stat contractant se obligă să nu foloseascã aviaţia civilã în scopuri incompatibile cu ţelurile acestei Convenţii.
Survolul teritoriului Statelor contractante
Fiecare Stat contractant este de acord ca toate aeronavele celorlalte State contractante, care nu sunt folosite pentru servicii aeriene internaţionale regulate, să aibã dreptu l de a pãtrunde pe teritoriul său sau de a-l traversa în tranzit fãrã escală şi de a face escale necomerciale fără necesitatea unei autorizaţii prealabile, cu condiţia respectării dispoziţiilor Convenţiei şi sub rezerva dreptului pe care-l are statul survolat de a cere o aterizare.
Totuşi, fiecare Stat contractant îşi rezervă dreptul de a cere, din raţiuni de securitate a zborului, ca aeronavele care doresc să survoleze regiuni inaccesibile sau care nu sunt prevãzute cu instalaţii adecvate navigaţiei aeriene, să urmeze itinerarele prescrise sau să obţinã o autorizaţie specialã.
Aeronavele menţionate, dacã asigură transportul de pasageri, de mãrfuri sau de poştă în schimbul unei remuneraţii sau în executarea unui contract de locaţie, în afarã serviciilor aeriene internaţionale regulate, vor avea de asemenea dreptul să îmbarce sau să debarce cãlãtori, mãrfuri sau poştă sub rezerva dreptului pentru statul unde se f ace îmbarcarea/debarcarea de a impune reglementãrile, condiţiile sau restricţiile pe care le-ar putea socoti utile.
Serviciile aeriene regulate
Nici un serviciu aerian internaţional regulat nu va putea fi exploatat deasupra sau în interiorul teritoriului unui Stat contractant dacã nu are permisiunea specialã sau orice altă autorizaţie a statului respectiv şi cu condiţia de a se conforma celor cuprinse în acestea.
Cabotajul
Fiecare Stat contractant va avea dreptul de a refuza aeronavelor altor State contractante permisiunea de a îmbarca pe teritoriul sau cãlãtori şi de a încărca poştă sau mãrfuri pentru a le transporta, contra plată sau în executarea unui contract de locaţiun e, într-un alt punct de pe teritoriul sau. Fiecare Stat contractant se obligă, pe de o parte, să nu încheie nici un aranjament prin care s-ar acorda în mod expres, pe bază de exclusivitate, orice privilegiu de această natură unui alt stat sau unei întreprinderi de transporturi aeriene a unui alt stat şi, pe de altă parte, să nu obţinã un asemenea privilegiu exclusiv din partea unui alt stat.
Zonele interzise
a) Fiecare Stat contractant va putea, pentru motive de necesitate militarã sau în interesul securitãţii publice, să restrângã sau să interzicã, în mod uniform, pentru orice aeronavă a altor state, survolul anumitor zone ale teritoriului sau, fiind înţeles ca nu se va face nici o deosebire în această privinţă între aeronavele statului în cauza folosite în serviciile internaţionale de transporturi aeriene regulate şi aeronavele celorlalte State contractante, folosite în servicii militare. Aceste zone interzise vor avea o întindere şi o aşezare rezonabile spre a nu stânjeni în mod inutil navigaţia aerianã.
Definirea zonelor interzise situate pe teritoriul unui Stat contractant şi toate schimbãrile care ar putea să le fie aduse ulterior vor trebui să fie comunicate, îndatã ce acest lucru este posibil, celorlalte State contractante, precum şi Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale; b) Fiecare Stat contractant îşi rezervă de asemenea dreptul ca, în împrejurãri excepţionale, sau în timpul unei perioade de criză, ori în interesul securitãţii publice, să restrângã sau să interzicã, în mod provizoriu şi cu efecte imediate, survolul teritoriului sau, sau al unei pãrţi din interiorul sau, cu condiţia ca această restricţie sau interdicţie să se aplice, fãrã deosebire de naţionalitate, aeronavelor tuturor celorlalte state; c) Fiecare Stat contractant va putea, în condiţiile pe care este liber a le stabili, să ceară ca orice aeronavă care pãtrunde în zonele prevãzute în alineatele a) şi b) de mai sus să aterizeze de îndatã ce-i va fi posibil pe un aeroport desemnat în interiorul teritoriului sau.
Aterizarea pe un aeroport vamal
Afarã de cazul în care, potrivit clauzelor Convenţiei de fată sau unei autorizaţii speciale, o aeronavă are permisiunea de a traversa teritoriul unui Stat contractant fãrã a ateriza, orice aeronavă care pãtrunde pe teritoriul unui Stat contractant va trebui, dacã regulamentele acelui stat o cer, să aterizeze pe un aeroport desemnat de acest stat în scopul inspecţiilor vamale sau de altă natură. Orice aeronavă care pãrãseşte teritoriul unui Stat contractant va trebui să porneascã de la un aeroport vamal desemnat în acelaşi fel. Caracteristicile tuturor aeroporturilor desemnate ca aeroporturi vamale vor fi publicate de fiecare stat şi transmise Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale instituitã prin dispoziţiile părţii a doua a Convenţiei de faţă, care le va comunica tuturor celorlalte State contractante.
Aplicarea reglementãrilor privind navigaţia aerianã
Sub rezerva dispoziţiilor Convenţiei de faţă, legile şi regulamentele unui Stat contractant, privitoare la intrarea şi la ieşirea de pe teritoriul sau a aeronavelor folosite în navigaţia aerianã internaţională sau privitoare la exploatarea şi la navigaţia acestor aeronave în timpul prezenţei lor în limitele teritoriului sau, se vor aplica, fãrã deosebire de naţionalitate, aeronavelor tuturor Statelor contractante, iar aceste aeronave vor trebui să li se conformeze la intrarea şi la ieşirea de pe teritoriul acestui stat şi când se află pe acest teritoriu.
Regulile de zbor
Fiecare Stat contractant se angajeazã să adopte mãsuri menite să asigure ca toate aeronavele care survolează teritoriul sau, sau manevrează deasupra acestuia, precum şi toate aeronavele cu însemnele naţionalitãţii sale, oriunde s-ar gãsi, să se conformeze regulilor şi regulamentelor aplicabile, în locul respectiv, zborul şi manevrei aeronavelor. Fiecare Stat contractant se angajeazã să vegheze ca propriile sale regulamente să rãmânã, în această privinţa şi cât mai mult posibil, conforme cu acelea care vor fi stabilite din timp în timp, în aplicarea prezentei Convenţii. Deasupra mării libere se vor respecta regulile ce se vor stabili în aplicarea prezentei Convenţii. Fiecare Stat contractant se obligă să urmãreascã orice persoană care ar încălca regulamentele aplicabile.
Reglementãrile privind intrarea şi ieşirea
Legile şi regulamentele unui Stat contractant care reglementeazã pe teritoriul sau intrarea sau ieşirea pasagerilor, echipajelor sau mãrfurilor transportate de aeronave, cum sunt legile şi regulamentele privind formalitãţile de intrare, de ieşire, de imigr are, de paşaport, vamale şi de carantină, trebuie respectate de pasageri şi echipaje sau cu privire la mãrfurile menţionate mai sus, la intrare, la ieşire sau în limitele teritoriului acestui stat.
Protecţia împotriva propagării bolilor
Fiecare Stat contractant se obligă să ia mãsuri eficace pentru a preveni propagarea, prin intermediul navigaţiei aeriene, a holerei, a tifosului (epidemic), a variolei, a frigurilor galbene, a ciumei, precum şi a oricãror alte boli contagioase, pe care Statele contractante, dacã va fi cazul, vor considera necesar să le desemneze. În acest scop, Statele contractante vor ţine legãturi strânse cu organismele însãrcinate cu elaborarea regulamentelor internaţionale privind mãsurile sanitare aplicabile aeronavelor. Aceste consultãri nu vor afecta cu nimic aplicarea oricãrei convenţii internaţionale în vigoare în această materie, la care Statele contractante ar putea să fie pãrţi.
Taxele de aeroport şi drepturile similare
Orice aeroport al unui Stat contractant, care este deschis folosinţei publice pentru aeronavele naţionale ale acestui stat va fi, sub rezerva dispoziţiilor art. 68, deschis, de asemenea, în aceleaşi condiţii, aeronavelor tuturor celorlalte State contractante. Se vor aplica condiţii uniforme şi pentru utilizarea de cãtre aeronavele fiecãrui Stat contractant a tuturor instalaţiilor necesare navigaţiei aeriene, inclusiv a serviciilor radioelectrice şi de meteorologie, care pot fi puse la dispoziţia publicului pentru a contribui la securitatea şi rapiditatea navigaţiei aeriene.
Taxele pe care un Stat contractant le-ar putea stabili sau a cãror stabilire ar putea să permitã pentru utilizarea de cãtre aeronavele oricãrui alt Stat contractant a aeroporturilor şi a instalaţiilor menţionate necesare navigaţiei aeriene, nu vor trebui să depãşeascã: a) pentru aeronavele care nu sunt folosite în servicii aeriene internaţionale regulate, taxele ce se plãtesc de aeronavele sale naţionale de acelaşi tip, folosite în servicii similare; b) pentru aeronavele folosite în servicii aeriene internaţionale regulate, taxele ce se plãtesc de aeronavele sale naţionale folosite în servicii internaţionale similare.
Toate aceste taxe vor fi publicate şi comunicate Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, sub rezerva ca la cererea unui Stat contractant interesat taxele stabilite pentru utilizarea aeroporturilor şi altor instalaţii vor fi examinate de Consiliu, care va întocmi un raport şi va face recomandãri în legătură cu aceasta statului sau statelor interesate. Nici un drept, nici o taxă sau alte sarcini motivate numai prin tranzitul, intrarea sau ieşirea unei aeronave nu vor fi impuse de un stat contractant nici aeronavelor unui alt stat contractant, nici persoanelor şi bunurilor ce se gãsesc la bordul aeronavelor respective.
Controlul aeronavelor
Autoritãţile competente ale fiecãrui stat contractant vor avea dreptul de a controla, la aterizare şi la plecare, fãrã a provoca întârzieri excesive aeronavelor celorlalte state contractante şi de a examina certificatele şi celelalte documente prevãzute în Convenţia de fata.
Naționalitatea aeronavelor
Aeronavele au naţionalitatea statului în care sunt înmatriculate şi nu poate să fie valabil înmatriculata în mai multe state, dar înmatricularea sa va putea fi transferată de la un stat la altul. Orice aeronavă folositã în navigaţia aerianã internaţională va purta însemnele de naţionalitate şi de înmatriculare proprii.
Formalitãţile vamale şi de imigrare
Fiecare Stat contractant se obligă, în mãsura în care va aprecia posibil, să stabileascã regulamente vamale şi de imigrare aplicabile navigaţiei aeriene internaţionale, potrivit metodelor care ar putea să fie stabilite sau recomandate din timp în timp în a plicarea Convenţiei de faţă. Nici o dispoziţie a Convenţiei de faţă nu va putea fi interpretatã ca opunându-se stabilirii unor aeroporturi franco.
Taxele vamale
a) Orice aeronavă care efectueazã un zbor spre sau dinspre teritoriul unui Stat contractant, sau deasupra acestui teritoriu, va fi scutitã temporar de taxe vamale, în condiţiile stabilite de regulamentele vamale ale acestui stat. Carburanţii, uleiurile lub rifiante, piesele de schimb, echipamentul normal şi proviziile de bord care se gãsesc în aeronavă aparţinând unui Stat contractant la sosirea pe teritoriul unui alt Stat contractant care se gãsesc încã pe bord la plecarea sa din acest teritoriu vor fi scutite de taxe vamale, de cheltuieli de control sau de alte taxe şi drepturi similare impuse de stat sau de autoritãţile locale.
Această scutire nu se va aplica cantitãţilor de materiale sau obiectelor descãrcate, afarã de cazul în care regulamentele vamale a le statului respectiv ar conţine dispoziţii contrarii, în sensul de a cere ca aceste cantitãţi de materiale sau aceste obiecte să fie pãstrate sub supravegherea vãmii. b) Piesele de schimb şi echipamentul aduse pe teritoriul unui Stat contractant spre a fi montate sau utilizate pe aeronava unui alt Stat contractant folositã la navigaţia aerianã internaţională, vor fi scutite de taxe vamale, sub rezerva respectãrii regula mentelor statului interesat, care pot prevedea ca aceste obiecte vor fi pãstrate sub supravegherea şi controlul vamal.
Aeronavele aflate în primejdie
Fiecare stat contractant se obligă să acorde aeronavelor în primejdie pe teritoriul sau asistenţă pe care o va socoti cu putinţă şi, sub rezerva exercitãrii dreptului de control de cãtre propriile sale autoritãţi, să permitã proprietarilor sau autoritãţilor statulu i unde este înmatriculata aeronava să ia mãsurile de asistenţă care s-ar vădi necesare. Fiecare stat contractant, cu prilejul cercetãrilor de regăsire a aeronavelor dispãrute, va participa la luarea mãsurilor coordonate care vor putea fi recomandate din timp în timp în vederea aplicãrii prezentei Convenţii.
Anchetarea accidentelor
În cazul în care o aeronava aparţinând unui Stat contractant ar suferi pe teritoriul unui alt Stat contractant un accident care a provocat morţi sau răniri grave, sau care vădeşte existenţa unor grave defecţiuni tehnice ale aeronavei sau ale instalaţiilor necesare navigaţiei aeriene, statul pe teritoriul cãruia s-a produs accidentul va deschide o anchetă asupra împrejurãrilor acestuia, conformându-se în mãsura în care legile sale îi vor permite, procedurii care va putea fi recomandatã de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale. Statului în care aeronava este înmatriculata i se va acorda posibilitatea să trimitã observatori care vor asista la anchetă, iar statul care efectueazã ancheta va comunica celuilalt stat raportul şi concluziile cu privire la accident.
Instalaţiile şi sistemele standard de navigaţie aerianã
Fiecare Stat contractant se obligă ca, în mãsura în care apreciazã ca posibil: a) să stabileascã pe teritoriul sau, în conformitate cu normele şi procedeele recomandate sau stabilite din timp în timp în temeiul prezentei Convenţii, aeroporturi, servicii de radiocomunicaţie, servicii meteorologice a alte instalaţii susceptibile de a ajuta navigaţia aerianã internaţională; b) să adopte şi să punã în aplicare sistemele standard adecvate în materia procedurilor de comunicaţie, a codurilor, a balizajului, a semnalizării, a luminilor şi a altor practici şi reguli de exploatare care vor putea fi recomandate sau stabilite periodic în temeiul prezentei Convenţii; c) să colaboreze la luarea mãsurilor pe plan internaţional destinate să asigure publicarea harţilor şi planurilor aeronautice, în conformitate cu normele care vor putea fi recomandate sau stabilite periodic în temeiul prezentei Convenţii.
Condiții pe care să le indeplinească aeronavele
Documentele obligatorii la bordul aeronavelor Orice aeronavă a unui Stat contractant folositã în navigaţia internaţională va trebui, conform condiţiilor prescrise de prezenta Convenţie, să fie înzestratã cu urmãtoarele documente: a) certificatul de înmatriculare; b) certificatul de navigabilitate; c) autorizaţiile corespunzãtoare pentru fiecare membru din echipaj; d) carnetul de drum; e) dacã aeronava este dotatã cu aparate de radiocomunicaţie, autorizaţia pentru staţia de radio a aeronavei; f) dacã transportă cãlãtori, lista nominalã a acestora, indicând punctele de îmbarcare şi de destinaţie; g) dacã transportă mãrfuri, un manifest şi declaraţii detaliate privind încărcătura.
Aparatura de radiocomunicaţii a aeronavelor a) Nici o aeronav ă a unui stat contractant, când se gãseşte pe teritoriul unui alt Stat contractant sau deasupra acestui teritoriu, nu va putea avea pe bordul sau aparate de radioemisiune, decât în cazul când autoritãţile componente ale statului în care aeronava este înmatriculată a u eliberat o autorizaţie permiţând instalarea şi folosirea lor.
Aparatele de radioemisiune vor fi folosite pe teritoriul Statului contractant survolat în conformitate cu regulamentele acestui stat. b) Aparatele de radioemisiune nu vor putea fi folosite decât de membrii personalului navigant, posesori ai unei licenţe speciale eliberate de autoritãţile competente ale statului în care aeronava este înmatriculată. Certificatele de navigabilitate Orice aeronava folositã în navigaţia internaţională va trebui să aibã un certificat de navigabilitate eliberat sau validat de statul în care este înmatriculată.
Autorizaţiile personalului a) Pilotul şi ceilalţi membri ai echipajului de conducere al oricãrei aeronave folosite în navigaţia internaţională vor trebui să aibã brevete de aptitudine şi autorizaţii eliberate sau validate de statul în care este înmatriculată aeronava; b) Fiecare Stat contractant îşi rezerva dreptul de a nu recunoaşte valabile pentru survolul propriului sau teritoriu brevetele de aptitudine şi autorizaţiile conferite unui cetãţean al sau, de cãtre un alt Stat contractant.
Recunoaşterea certificatelor, brevetelor şi autorizaţiilor Certificatele de navigabilitate, precum şi brevetele de aptitudine şi autorizaţiile eliberate sau validate de Statul contractant în care este înmatriculată aeronava, vor fi recunoscute valabile de celelalte State contractante, cu condiţia însã ca cerinţele prevãzute pentru eliberarea sau validarea acestor brevete sau autorizaţii să fie echivalente sau superioare normelor minime care ar putea să fie stabilite periodic în temeiul prezentei Convenţii.
Jurnalul de bord Pentru fiecare aeronava folositã în navigaţia internaţională se va ţine un jurnal de bord în care vor figura date cu privire la aeronava, la echipaj şi la fiecare cãlãtorie, aşa cum se va stabili periodic în virtutea prezentei Convenţii. Restricţiile cu privire la încărcătură a) Nici o aeronava folositã pentru navigaţia internaţională nu poate transportă muniţii de rãzboi sau material de rãzboi în interiorul sau deasupra teritoriului unui stat, afarã de cazul în care este autorizat de acest stat.
Fiecare stat determina pe cale de regulament ce trebuie înţeles prin muniţii de rãzboi sau material de rãzboi în sensul prezentului articol, ţinând seamă, în preocuparea pentru uniformitate, de recomandãrile pe care Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale le poate face din timp în timp. b) Fiecare Stat contractant îşi rezerva dreptul pentru motive de ordine publică şi de securitate, să reglementeze sau să interzicã transportul, înãuntrul sau deasupra teritoriului sau, al altor articole decât cele enumerate la paragraful a) fiind înţeles ca nu se va face, în această privinţă nici o deosebire între aeronavele naţionale folosite pentru navigaţia internaţională şi cele ale celorlalte state folosite în acelaşi scop şi fiind în afarã de aceasta înţeles ca nu va putea fi impusă nici o restricţie susceptibilã de a stânjeni transportul şi întrebuinţarea, pe bordul aeronavelor, al aparatelor necesare manevrei sau navigaţiei acelor aeronave, precum şi securitãţii personalului sau a pasagerilor.
Aparatele fotografice Fiecare stat contractant are dreptul de a interzice sau de a reglementa întrebuinţarea aparatelor fotografice la bordul aeronavelor care survolează teritoriul său.