Orientarea se refer ă la abilitatea de a determina poziția corpului în spațiu. Aceast a este dobândită prin combinația a trei senzori: a. văzul, cel mai puternic simt dintre toate; b. echilibrul, simțul vestibular (gravitația, accelerația și accelerația unghiulară); c. simțul proprioceptiv, simțul corpului. În multe situații, fiecare dintre aceste simțuri îl completează pe celălalt, dar nu și în cazul zborului. Fiecare din aceste simțuri poate avea mesajul propriu pe care creierul îl interpretează eronat, de aceea trebuie să fim atenți în această privință. Necunoașterea sau imposibilitatea stabilirii poziției în spațiu se numește dezorientare spațială.
De multe ori simțul pe care ne putem baza este vederea, iar aparatele de bord trebuie urmărite cu atenție pentru a ne confirm a poziția. Atunci când avionul execut ă evoluții în zbor, forța gravitațională se descompune cu forța centrifugă, dând naștere unei forț e rezultante denumită “verticală aparentă” care se substituie verticalei clasice a gravitației. Vertical a aparentă acționând asupra organelor de echilibru ale pilotului, îi înșeală senzațiile asupra poziției sale reale fa ță de pământ, atunci când această poziție nu este controlat ă de simțul văzului, de ochi.
Ochiul și urechea, aparatul vestibular al acesteia, sunt așadar organele care permit asigurarea echilibrului aeronavei, atunci când zborul se efectuează la vedere. În cazul când însă pilotul nu mai este în măsură să vadă solul sau orizontul, deoarece organul vestibular static al urechii percepe numai verticala aparentă, iar ochiul nu mai are repere după care să constate poziția verticală slabă, această poziție poate fi cunoscută numai prin indicațiile unor instrumente de bord speciale.
Conflictul între auz și văz
Atât la sol, cât și în zbor, accelerația maximă a motoarelor aeronavelor, cu zgomotul și vibrațiile consecutive, la care se adaug ă influența vitezei și a altitudinii, cât și a celorlalte condiții meteorologice ale macroclimatului zonei de navigație aeriană, generează, de asemenea, modificări funcționale ale organismului, putând ajunge până la unele tulburări, ca de exemplu: a. tulburări vizuale diverse, mai ales împăienjenirea vederii sub formă de văl cenușiu; b. contracții ale musculaturii scheletice, până la convulsii epileptiforme; c. îngreunarea mișcărilor capului și ale membrelor inferioare și superioare; d. o deplasare oarecare a organelor interne; e. respirația îngreunată prin coborârea diafragmei; f. creșterea frecventă a puterii de contracție a cordului, conducând la hipertensiune arterială, cu amețeli și astenie; g. tulburări auditive, cu scăderea auzului mergând până la spargerea timpanelor; h. vibrații intense ale oaselor craniului și ale toracelui, ale abdomenului și ale grupelor musculare diverse; i. stare de enervare și rău general, mergând până la pierderea cunoștinței.
Profilaxia acestor diverse manifestări posibile se face prin: antrenament de cultur ă fizică și sport la sol, prin adaptare, cu timpul, la condițiile de zbor, prin regim igienic de munc ă, de viață și de alimentație, prin antifoane de bună calitate, prin administrarea de medicamente tranchilizante (liniștitoare ușoare). Iluzia în timpul unui viraj constant la același nivel de zbor Canalele semicirculare pot trimite semnale corecte către creier, în timp ce avionul face un tonou la o rat ă rezonabilă de rotire, în timpul oricărei accelerații unghiulare. Însă, într-o mișcare constantă, acțiunea fluidului se oprește iar semnalele încetează. Astfel, senzația de rotație încetează.
Organul static detecteaz ă direcția forțelor G, nu numai gravitația, iar creierul interpreteaz ă această direcție ca fiind ascensional ă, ceea ce ar putea fi o interpretare eronată. Într-o rotație constantă sau un viraj constant, aparatul vestibular poate să indice fals „mai sus”. V ă aflați într-un viraj constant dar aparatul vestibular nu transmite semnale despre schimbarea poziției. Pentru a evita acest tip de iluzie, folosiți-vă ochii, având ca punct de referință atât orizontul natural sau aparatura de la bord pentru zbor instrumental (ceea ce ar putea fi dificil pentru un pilot neexperimentat în zboruri instrumentale).
O altă iluzie a nivelului de zbor poate surveni când aeronava se înclină ușor, în timp ce pilotul are altă preocupare, de exemplu cititul hărții de navigație. Viteza de înclinare este foarte mică, de aceea fluidul din canalele semicirculare nu se mișcă, deci nu rezultă nici o impresie de accelerație unghiulară și nici o impresie de accelerație sau de intrare în viraj. Iluzia de inclinare Există iluzia de inclinare, deși avionul este la orizontală. Aceasta se accentuează dacă pilotul nu are repere vizuale.
Procesul prin care se produce această iluzie este următorul: un avion a efectuat un viraj constant, timp de 15 sec, timp suficient c a mișcarea inițială a fluidului în canalele semicirculare s ă înceteze iar aparatul vestibular s ă uite c ă se afl ă într-un viraj. Avionul s-a înclinat ușor iar pilotul poate s ă nu-și dea seama. Oricum, dacă avionul este în viraj, aparatul vestibular nu transmite nici un semnal la nivelul creierului pentru a indica acest lucru. Aparatul vestibular sesizeaz ă că avionul este la orizontală, deși avionul este înclinat, s ă zicem, pe partea stângă. În acest moment pilotul înclină spre dreapta pentru a pune avionul la orizontală.
Aparatul vestibular înregistrează această mișcare de înclinare pe dreapta, dar din poziția presupusă orizontală și nu din poziția reală de înclinare pe partea stângă. Acum, aparatul vestibular dă senzația de înclinare pe dreapta, chiar dacă, în realitate, aripile sunt la orizontală. Aceasta este iluzia care apare frecvent. Tendința pilotului este de a simți că avionul intră într-un viraj nedorit, spre dreapta, și aceea de a corecta mișcarea avionului dând comanda în direcția opusă, încercând să aducă avionul la orizontală. Dacă lucrurile scapă de sub control, urmarea poate fi intrarea în vrie sau altă evoluție greu controlabil ă.
Din nou, ochii ar trebui s ă vă salveze din această situație! Verificați orizontul natural sau orizontul artificial indicat de aparatură de la bord. În mod constant, două iluzii apar în orice viraj ( rotație în jurul axei longitudinale): a. iluzia de a fi la orizontală, deși avionul este în viraj de 10-15 sec; b. iluzia de înclinare, deși avionul este la orizontală, cu tendința de a corecta în sens opus poziția avionului. Aceste iluzii pot fi prevenite privind aparatele de la bord sau orizontul natural. Iluziile create de mișcarea celor trei canale semicirculare în afara planului lor normal de rotație sunt cunoscute sub denumirea de iluzii Coriolis.
Metoda de evitare a oricărei iluzii de acest tip se referă la menținerea dreaptă a capului și evitarea mișcărilor acestuia, controlând elementele virajului (bilă la mijloc). Vertijul este, în general, senzația de rotație, când aceasta nu există (sau invers). Este cauzat de: a. boli, diverse afecțiuni; b. accelerații care perturbă echilibrul fragil al mecanismelor din urechea internă; c. schimbări bruște de presiune la nivelul urechii interne, cum ar fi suflatul puternic al nasului, strănutul, care produc modificări violente de presiune și determină o posibilă amețeală.
Vertijul poate să apară și din cauza luminilor intermitente, a luminii stroboscopice, a luminii soarelui care se reflect ă paralel în planul elicei în mișcare (în special la elicoptere), fiind cunoscut sub denumirea de vertijul intermitent. Dacă vreți să simțiți vertijul pe sol, v ă rotiți de 20 de ori pe loc, aplecați înainte, după care vă ridicați și încercați să mergeți drept. Aceleași lucru se întâmplă cu organismul când avionul evoluează, în special când, la un viraj strâns, apar G-uri mari, tonouri, coborâri în spirală. Vertijul poate să apară mai ales dacă nu există repere pentru orizont.
Acesta este motivul din cauza căruia piloții care nu sunt calificați pentru zborul instrumental sunt chestionați dacă au avut dificultăți la intrarea într-un nor, pierzând avantajul reperelor vizuale de la orizont. O formă de vertij, cunoscut ă ca vertij de presiune, poate s ă rezulte ca urmare a deteriorării aparatului vestibular, a timpanelor nefuncționale sau din cauza blocării tubului Eustachian. Acest lucru se poate întâmpla atunci când suntem răciți sau când avem o infecție similară și zburăm, iar presiunea din afară se schimbă, în timpul unei coborâri rapide, iar în ureche nu se mai egalizează presiunea.
Iluzia de urcare când suntem în viraj Când executam un viraj, for ța G exercită asupra corpului o accelerație mai mare de 1G care este normal ă pentru zborul la orizontală apărând o senzație asemănătoare cu cea când avionul urcă din poziția orizontală. În timpul virajului, din cauza forței G suntem presați în scaun, ceea ce induce aparatului vestibular o fals ă senzație de urcare în viraj. De asemenea, trebuie urmărite aparatele de bord cât şi orizontul natural, pentru a se evita tendința de a împinge de manșă, punând astfel avionul într-un viraj descendent. Fig 4.3.
Iluzia de coborâre după executarea unui viraj la orizontală După ce s-a efectuat un viraj constant la orizontală, iar pilotul a fost supus accelerațiilor gravitaționale, imediat după încetarea acestora și revenirea la orizontală, aparatul vestibular induce senzația de reducere a forțelor sub 1G, senzație similară intrării avionului în coborâre. Și în acest caz este necesară urmărirea atentă a aparatelor de bord. Iluzia „căderii pe spate” datorită accelerației liniare puternice Dacă în timpul zborului la orizontală, în cazul unei viteze constante, apare o accelerație liniară puternică în direcția de zbor, forțele rezultante vor da o iluzie de urcare, de intrare în panta de urcare.
Senzația rezultată este una falsă, de modificare a poziției corpului, înclinat pe spate. Tendința pilotului este aceea de a corectă poziția dând comenzi de coborâre. Această iluzie este cunoscut ă și sub denumirea de iluzie oculografică, sau iluzie somatografică. Aceasta poate fi prevenită urmărind indicațiile aparatelor de bord. Iluzia „inclinării în față” din cauza decelerației liniare puternice Este cazul invers celui precedent.
În zborul la orizontală, la viteză mare, se produce o decelerație puternică, corpul este împins înainte, centura de siguranță exercitând o presiune asupră acestuia iar în combinație cu forța G rezultantă, apare senzația falsă de inclinare în fată, că și cum s-ar iniția o coborâre. Tendința pilotului este de a trage de manșă pentru a corecta poziția avionului, dar, de fapt acesta este pus în pantă de urcare. Prevenirea și corectarea acestei iluzii de înclinare se face urmărind indicațiile aparatelor de bord.
Prevenirea dezorientării
Dezorientarea reprezintă pierderea simțului de orientare în timp ș i/sau în spațiu. O dezorientare rezult ă dintr-o tulburare a percepțiilor mintale care permit în mod obișnuit subiectului să-și găsească repere într-o situație dată. Dezorientarea în spațiu și în timp (spațio-temporală) este unul dintre simptomele majore ale confuziei mintale. Ea se mai întâlnește în toate stările de slăbire a conștienței (tulburări de bătrânețe, demență, accidente vasculare cerebrale etc.). Dezorientarea în timp este proprie formelor de amnezie în care subiectul nu mai fixeaz ă informațiile recente dar trăiește ca prezent o scenă trecută (ecmnezie) și este năpădit de o mulțime de amintiri (mentism).
Dezorientarea în spațiu se întâlnește în anumite psihoze cron ice și în atingerile sistemului nervos central (encefal sau măduva spinării). Sindromul lui KORSAKOV: Totalitatea tulburărilor fizice caracterizat e prin pierderea memoriei de fixare, prin dezorientare temporară, prin false recunoașteri și printr-o fabulație. Apare ca urmare a atingerii bilaterale a unei regiuni a creierului, consecutiv unei caren țe în vitamină B1 cauzată de alcoolism cronic.
Reacție acută la stres Tulburările tranzitorii, de orice natur ă sau severitate care apar la persoane fără o afecțiune psihică, ca urmare a unei situații extrem de stresante, cum ar fi catastrofele naturale, conflictele militare sau o criz ă extremă în relațiile interpersonale se încadrează ca fiind reacție acută la stres. Acest termen este folosit pentru reacții care se remit în termen de câteva ore sau zile. În cazul în care aceste reacții sunt mai prelungite se încadrează într-un alt tip de reacții denumite reacții de adaptare ( reacții ușoare) sau tulburări de stres posttraumatic (reacții severe).
Semne și simptome a. depresie, disperare, teamă, mânie; b. răspuns limitat la stimulii din mediul înconjurător, depersonalizare, derealizare, dezorientare vizibilă; c. semne vegetative de anxietate; d. incapacitatea de a reacționa la o situație dată, reacție exagerată sau estompată. Elementul psihostresant este retrăit de persoana respectivă în plan imaginativ sau în plan ideativ, în episoade de flashback și în timpul activității visului. 7.
Afecțiuni de mișcare Mișcări, accelerare, verticalitate Cercetările au stabilit că modificarea direcției în mișcarea capului sau simultan a corpului în plan orizontal, ne este indicată de pata auditivă din utriculă, iar mișcarea în direcție verticală de pata auditivă din saculă, ele sunt în legătură cu reflexele statice de postură și de redresare. În ceea ce privește mișcările circulare și de rotire ale capului sau și ale corpului în același timp, acestea ne sunt indicate de crestele auditive, ele sunt în legătură cu reflexele statokinetice.
Menținerea permanentă a echilibrului corpului în staționarea pe loc, în timpul mersului sau în alte mișcări, prin reflexele vestibulare, este rezultatul coordonării contracției și relaxării diferitelor grupe de mușchi ai corpului. În poziția verticală staționară, în mers, fugă sau alte mișcări ale corp ului controlul aparține centrilor corticali. Dacă în unele cazuri, acest central activ lipsește, echilibrul corpului este menținut pe cale reflexă prin centrii nervoși din etajele inferioare ale nevraxului.
Dacă excitațiile adecvate ale aparatului vestibul ar depășesc o anumită limită (datorită accelerațiilor mari): rotire prea rapidă, legănări puternice, poziții neobișnuite ale corpului și capului ele provoacă o serie de reacții negative, amețeli, transpirații reci, roșeață sau paloarea feței, greață, vărsă turi, modificarea frecvenței ritmului cardiac, accelerarea respirației etc, la acestea se pot adauga tulburări ale echilibrului și tulburări în mișcările membrelor, datorită influenței aparatului vestibular asupra echilibrului și tonusului muscular. Răul de zbor / mișcare Acesta este consecința accelerațiilor continue care suprastimulează aparatul vestibular din urechea internă.
Poate fi provocat de către turbulente puternice, viraje strânse, rotiri, tonouri și alte manevre în care se depășește cu mult 1G. Aspectele fiziologice au un rol important în producerea senzației de rău de mișcare (de exemplu teamă de zbor, de a privi orizontul din diferite unghiuri). Senzația de rău de mișcare poate fi cauzată de lipsa semnalelor de la aparatul vestibular și de la ochi. De exemplu, un pilot experimentat în zborurile instrumentale poate acuza rău de mișcare pentru că simțul vizual este diferit de semnalele vestibulare primite de la ureche. Aparatul vestibular nu transmite semnale de viraj, ci semnale corespunzătoare poziției reale a pilotului în cabina simulatorului (de 1G).
Mulți piloți au avut senzația de rău de mișcare la începutul carierei lor, și mai puțin ulterior, sau unii mai experimentați au avut de a face cu acestea în anumite evoluții, de aceea nu trebuie să vă descurajați când îl experimentați ocazional.
Pentru a evita această senzație neplăcută țineți cont de următoarele: a. pilotați aeronava în mod corespunzător și coordonat; b. evitați manevrele care implică accelerații (G –uri) neobișnuite, mari; c. evitați zonele de turbulență; d. ventilați cabina cu aer proaspăt; e. în cazul acestei senzații, implicați-vă ca pasager, chiar dacă pentru această vă trebui să priviți în afară și la distanță (pentru că ajută la identificarea reperelor de la sol); f. inclinați scaunul pen tru a reduce efectul accelerațiilor verticale și păstrați, la îndemână, o pungă specială pentru răul de mișcare; g. aterizați cât de repede posibil, dacă este necesar.