Principiile zborului

Forțe aerodinamice

2.1 Rezistența la înaintare

Lecție de Principiile zborului pentru pregătirea examenului de planorism.

Rezistenţa la înaintare este o forţă ce se opune mişcării oricărui corp care se deplasează într-un fluid, deci şi în aer. În jurul acestuia apare o zonă de influenţă caracterizată printr-o modificare a presiunii aerului faţă de presiunea mediului înconjurător. În faţa corpului apare o creştere de presiune, iar în spatele său, o depresiune. Fig. 13 Presiuni și depresiuni Presiunea ia naştere datorită ciocnirii moleculelor de aer cu suprafaţa frontală a corpului. Depresiunea ia naştere datorită locului gol lăsat în urma sa de corpul în mişcare.

Dacă punem în tunel o placă perpendiculară pe direcţia curentului de aer, aceasta va opune masei de aer o rezistenţă care se numeşte rezistenţă de formă şi se datorează diferenţei de presiune din faţa şi din spatele corpului. Valoarea acesteia depinde de forma corpului. Dacă aşezăm placa paralel cu direcţia curentului, vom observa că apare şi acum o rezistenţă (măsurată în tunel), numită rezistenţă de frecare, care este determinată de frecarea fileurilor de aer cu suprafaţa corpului. Putem afirma deci că rezistenţa pe care o opune un corp aerului în mişcare este compusă din rezistenţa de formă şi cea de frecare şi poartă numele de rezistenţă de profil.

Continuând experienţele, prin modificarea, pe rând, a câte unui parametru: - suprafaţa corpului; - viteza fluidului; - densitatea fluidului, - forma corpului, vom observa modul în care variază rezultatul măsurătorii forţei rezistente şi vom putea trage următoarele concluzii: Fig. 14 Rezistenţa la înaintare variază liniar cu suprafaţa S a corpului Fig 15 Rezistenţa la înaintare variază parabolic cu viteza v a fluidului Fig.

16 Rezistenţa la înaintare variază liniar cu densitatea ρ-rezistenţa la înaintare variază cu forma, starea suprafeţei şi poziţia corpului faţă de fileurile de aer, prin intermediul coeficientului adimensional 𝑪𝒙 Astfel mărimea R a rezistenţei aerului poate fi exprimată prin formula: 𝑅 = 𝜌𝑣2 2 𝑆𝐶𝑥 (𝐾gf) unde: 𝜌𝑣2 2 = presiune dinamică.

← AnterioaraUrmătoarea →