Prin dispozitive de hipersustentaţie se înţeleg acele organe ale planorului care fac ca la viteze mici, în anumite situaţii de zbor, anormale, (unghiuri de incidenţă mari) să se menţină valoarea portanţei. Aceste situaţii se întâlnesc în special la decolare şi aterizare sau în timpul spiralării în căminul termic. De aici reiese că pentru a menţine acceaşi valoare a lui 𝐹𝑧 (la viteze mici), va trebui să modificăm un alt factor din formula şi anume: 𝑐𝑧 sau S. Cele mai cunoscute sisteme de hipersustentaţie sunt: Fig. 51 Sisteme de hipersustentație a. fanta fixă sau mobilă la bordul de atac.
Aceasta face ca la unghiuri 𝛼𝑐𝑟𝑖𝑡𝑖𝑐𝑒 fileurile de aer să se menţină în continuare pe extrados, rezultând îmbunătăţirea valorii lui 𝑐𝑧. Măreşte portanţa cu 35%; b. voletul de curbură cu sau fără fantă, realizează o modificare a curburii profilelor (o măreşte), ceea ce face să se mărească portanţa până la cca. 50%; c. voletul de intrados are acelaşi scop ca şi voletul de curbură şi anume, măreşte curbura profilului pe intrados. Măreşte portanţa până la cca.
70%; d. voletul Fowler are rolul de a mări suprafaţa şi curbura aripii, fapt care detemină o creştere a forţei portante cu până la 140%; e. voletul Zapp este asemănător cu Voletul Fowler, adică măreşte suprafaţa aripii şi modifică curbura profilului prin rotirea cu aproape 180° a unei porţiuni de pe intrados, rezultând creşterea portanţei cu până la 80%. Trebuie avut în vedere faptul că toate aceste modificări ale lui 𝑐𝑧 se vor face în anumite limite de viteze. Acestea se găsesc în notiţa tehnică a planorului şi toţi piloţii trebuie să le cunoască şi să le aplice pentru a evita depăşirea lui 𝛼𝑐𝑟𝑖𝑡𝑖𝑐 în zbor.