O caracteristică a planoarelor moderne este fineţea aerodinamică care ştim că este raportul dintre 𝐹𝑧 şi 𝐹𝑥. În construcţia de planoare se tinde ca acest raport să fie cât mai mare, ceea ce în practică se traduce printr-un unghi de pantă cât mai mic. Această calitate a planoarelor este indispensabilă în cadrul construcţiilor moderne pentru a se putea parcurge de la o anumită înălţime o distanţă cât mai mare.
Totuşi, datorită faptului că 𝑐𝑥 este mic au apărut două aspecte negative şi anume: - planorul poate căpăta în zborul în picaj o viteză care poate pune în pericol rezistenţa mecanică a părţilor componente; - planorul are unghi de pantă mic, ceea ce face ca în cazul aprecierii prizei de aterizare (mai ales când terenul de aterizare este înconj urat de obstacole înalte), aceasta să nu se poată face corect, necesitând un teren foarte degajat şi lung.
Pentru a elimina aceste neajunsuri s-a recurs la dotarea, din construcţie, a planoarelor cu frâne aerodinamice care au ca scop: - planorul să nu depăşească viteza maximă în picaj cu frânele scoase, - să poată fi scurtată şi corectată priza de aterizare. Cu alte cuvinte se poate spune că frânele aerodinamice au rolul de a înrăutăţi calităţile aerodinamice ale planorului. Practic, aceste frâne aerodinamice nu sunt altceva decât nişte suprafeţe ortogonale, care la comanda pilotului sunt scoase din aripă şi au ca efect creşterea coeficientului de rezistenţă la înaintare, 𝑐𝑥.
În acest mod, pentru primul caz, se obţine o creştere a rezistenţei la înaintare, fap t ce va face ca viteza să se oprească la o valoare inferioară celei maxime. În acelaşi timp, frânele aerodinamice crează zone turbionare care duc la micşorarea coeficientului de portanţă 𝑐𝑧, respectiv micşoararea forţei portante 𝐹𝑧. Pentru a se readuce forţa portantă la valoarea ei iniţială, se modifică unghiul de incidenţă α fapt care duce la mărirea unghiului de pantă. Datorită posibilităţii de a manevra frâna aerodinamică, valoarea coeficentului 𝑐𝑧 este variabilă, având posibilitatea de a obţine un unghi de pantă variabil în funcţie de necesităţi.
Practic, în construcţia de planoare se folosesc două tipuri de frâne: DFS şi Hutter. Fig. 52 Frâne aerodinamice 5. Forțele în timpul zborului