Zborul planat al planorului este un zbor cu o pierdere permanentă de înălţime. Din acest motiv, zborul planorului poate fi considerat asemănător cu alunecarea unui corp mobil pe un plan înclinat. Acest lucru se datorează faptului că pentru a asigura viteza necesară zborului, planorul se pune pe o pantă de coborâre astfel încât o componentă a greutăţii 𝐺2 să constituie forţa de tracţiune necesară, anulând rezistenţa la înaintare. Fig.53 Echilibrul forțelor în zbor planat Pentru ca zborul să se execute uniform (viteza să fie constantă ), trebuie ca unghiul de pantă sau unghiul de planare q, să fie constant fapt care duce la următorul echilibru de forţe:
Pe de altă parte, unghiul j = q ca unghiuri cu laturile perpendiculare, 𝑮𝟏 = 𝑭𝒛 𝑭𝒛 = 𝝆𝒗𝟐 𝟐 𝑺𝒄𝒛 𝑮𝟏 = 𝒄𝒐𝒔 𝝋 𝝆𝒗𝟐 𝟐 𝑺𝒄𝒛 = 𝑮𝒄𝒐𝒔𝝋 𝑮𝟐 = 𝑭𝒙 𝑭𝒙 = 𝝆𝒗𝟐 𝟐 𝑺𝒄𝒙 𝑮𝟐 = 𝒔𝒊𝒏 𝝋 𝝆𝒗𝟐 𝟐 𝑺𝒄𝒙 = 𝑮𝒔𝒊𝒏𝝋 rezultă 𝝋 = 𝑭𝒙 𝒕𝒐𝒕 𝑭𝒛 𝒕𝒐𝒕 = 𝝆𝒗𝟐 𝟐 𝑺𝒄𝒙 𝒕𝒐𝒕 𝝆𝒗𝟐 𝟐 𝑺𝒄𝒛 𝒕𝒐𝒕 = 𝒄𝒙 𝒕𝒐𝒕 𝒄𝒛 𝒕𝒐𝒕 = 𝑲, unde K este finețea planorului dar în triunghiul ABC: 𝒕𝒂𝒏 𝜽 = 𝑩𝑪 𝑨𝑩 = 𝑯 𝑺 unde: H = înălţimea la care începe planarea; S = distanţa parcursă la sol în timpul planării, iar în triunghiul vitezelor: 𝒕𝒂𝒏 𝜽 = 𝒘 𝒗𝒔 ≈ 𝒘 𝒗 (deoarece q este mic 𝑣 » 𝑣𝑠), unde: w = viteza ce coborâre citită de pilot la variometru; v = viteza citită de pilot la vitezometru şi transformată în m/s, considerându-se vântul nul.
În concluzie, putem scrie sub forma unui şir de rapoarte egale, următoarele: 𝒕𝒂𝒏 𝝋 = 𝑭𝒙 𝒕𝒐𝒕 𝑭𝒛 𝒕𝒐𝒕 = 𝒄𝒙 𝒕𝒐𝒕 𝒄𝒛 𝒕𝒐𝒕 = 𝟏 𝑲 = 𝑯 𝑺 = 𝒘 𝒗 = 𝒕𝒂𝒏 𝜽 𝑭𝒛 = 𝑮𝟏 𝝆𝒗𝟐 𝟐 𝑺𝒄𝒛 = 𝑮𝒗 𝒄𝒐𝒔 𝜽 = √𝑮 𝑺 𝟐 𝝆 𝒄𝒐𝒔 𝜽 𝒄𝒛 Din această relaţie se vede că fineţea planorului (unghiul de planare) nu depinde decât de caracteristicile aerodinamice al planorului, deci de polara acestuia. Să călculăm acum viteza de planare: Ținând cont de faptul că planoarele moderne au fineţi ridicate (25-50), unghiul q va fi ma mic de 2° şi deci cu o aproximaţie foarte bună, putem considera cos q = 1.
În aceste condiţii: 𝑽 = √𝑮 𝑺 𝟐 𝒓 𝟏 𝒄𝒛 Rezultă, că în situaţia când, în cadrul zborurilor de performanţă, se urmăreşte să se obţină o fineţe maximă cu o viteză de deplasare cât mai mare, se va căut a să se modifice greutatea planorului. Acest lucru este posibil prin luarea de balast de apă în planor. În felul acesta vom mări greutatea planorului şi respectiv la aceeaşi pantă se va mări viteza de zbor, deci vom parcurge aceeaşi distanţă într-un timp mai mic. Totodată, studiind relaţia: 𝒘𝒄𝒐𝒃 = 𝟏 𝟑, 𝟔 𝑽 𝑲, (𝒎/𝒔) observăm că mărind viteza de zbor (datorită balastului), se va mări şi viteza descendentă.
Balastul de apă poate fi luat numai de planoarele care au din construcţie montate în aripi sau în fuselaj rezervoare de apă. Aceste rezervoare sunt construite cu posibilitatea de a putea fi golite de către pilot în zbor în cazul când situaţia meteo este slabă, sau când execută aterizarea.