Maniabilitatea planorului este calitatea acestuia de a răspunde uşor comenzilor şi de a efectua repede rotaţiile în jurul centrului de greutate. Maniabilitatea, ca şi stabilitatea se studiază în raport cu cele trei axe de rotaţie: Maniabilitatea longitudinală este modificarea cu uşurinţă a unghiurilor de incidenţă prin bracarea profundorului. Maniabilitatea longitudinală depinde de: - mărimea suprafeţelor profundorului şi stabilizatorului; - unghiul de bracaj al profundorului; - lungimea fuselajului; - centrajul planorului; - viteza de deplasare, etc..
Maniabilitatea transversală este însuşirea planorului de a se înclina sau roti cu uşurinţă în jurul axei longitudinale, când se brachează eleroanele. Maniabilitatea transversală este influenţată de: - mărimea suprafeţelor eleroanelor; - unghiurile de bracaj diferenţiale; - poziţia eleroanelor pe aripă; - anvergura aripii; - repartizarea masei aripii; - viteza de deplasare, etc.. Maniabilitatea pe direcţie este însuşirea planorului de a se roti cu uşurinţă în jurul axului vertical. Acest lucru se realizează prin bracarea direcţiei spre stânga sau spre dreapta.
Maniabilitatea pe direcţie este influenţată de: - mărimea suprafeţelor derivei şi direcţiei; - unghiul de bracare al direcţiei; - lungimea fuselajului; - repartiţia maselor; - viteza de deplasare, etc. Se remarcă din cele arătate până acum faptul că pentru asigurarea momentelor necesare rotirii în jurul celor trei axe, este preferată metoda măririi braţului forţelor şi micşorării suprafeţelor de comandă cu scopul minimalizării rezistenţelor la înaintare. Concentrarea maselor cât mai aproape de centrul de greutate pentru micşorarea momentelor de inerţie este o altă cerinţă pentru asigurarea unei bune maniabilităţi.
Maniabilitatea planorului este, de asemenea, în strânsă legătură cu stabilitatea sa. Cu cât un planor este mai stabil, cu atât este mai puţin maniabil. În practică se recurge la un compromis între maniabilitate şi stabilitate. 7. Comenzile aeronavei Toate a eronavele au un sistem de com enzi creat pentru a-i permite pilotului să efectueze manevre, în timpul zborului, în jurul celor trei axe. Momentele (forţele de rotaţie) necesare pentru îndeplinirea acestui aspect sunt generate p rin schimbarea curgerii curentului de aer din jurul suprafeţelor portante, modific ându-le forma sau schimbându-le poziţia.
Suprafeţele de comand ă pe care pilotul le poate mi șca se află în apropierea capetelor suprafeţelor portante astfel încât să aibă o pârghie c ât mai mare faţă de centrul de greutate pentru a crea un moment al braţului c ât mai mare și o eficacitate mare a comenzilor. De obicei, e xistă trei tipuri de sisteme de comand ă principale şi trei tipuri de suprafeţe de control: Profundorul pentru control longitudinal ascendent-descendent, realizat prin mişcarea înainte şi înapoi a manşei; Eleroanele pentru controlul înclinării laterale, realizat prin mişcarea man șei în lateral. Direcția pentru controlul direcţional în timpul virajului realizat de mişcarea palonierelor (două pedale interconectate).
În mod ideal, fiecare tip de suprafaţă de comand ă ar trebui să producă un moment în jurul unei singure axe, dar în practică se produc şi momente în jurul altor axe, de exemplu mișcarea eleroanelor ca prim ă comandă la intrarea în viraj generează şi o mișcare în lateral inversă a botului aeronavei. Acționarea suprafeţelor de comandă schimbă curentul de aer şi distribuţia presiunii deasupra întregii suprafeţe portante şi nu numai deasupra suprafeţei de comanda propriu-zise. Efectul este acela de a modifica portanţa produsă de combinaţia dintre întreaga suprafaţă portantă şi suprafaţa de comanda. Eficienţa mişcării acestor suprafeţe de comanda se numeşte controlabilitatea planorului. NOTĂ.
Mişcarea în exces a suprafeţe lor de comandă este prevenită prin limitatoare la comenzile din cabină sau la suprafețele de comandă. Atunci când planor ul este parcat, în timpul unui vânt puternic sau în timpul nopţii, blocajul comenzilor ar trebui să fie pus pentru a opri mi șcarea necontrolată a suprafeţelor de comand ă de către vânt şi avarierea acestora. Aceste blocaje (piedici) pot lua forma unei tije care blochează manșa, ţinînd-o ferm pe loc sau prin aplicarea unor dispozitive de blocare care se fixează în spaţiile din jurul suprafeţei de comanda. Este vital ca aceste blocaje să fie îndepărtate înaintea zborului.
De obicei, se ataşează un steag avînd o culoare stridentă (roșu/orange) pentru a le face vizibile.