Direcţia este partea mobilă a ampenajului vertical fixată de derivă. Comanda ei este acționată din cabină de paloniere. Împingând palonierul din partea stângă, direcția se va mişca la stânga. Aceasta schimbă secţiunea suprafeţei portante a ampenajului vertical (stabilizator–directie), şi este creată o portant ă laterală care deplasează coada înspre dreapta mut ând botul aeronavei înspre stânga în jurul axei verticale. Acţion ând direcţia spre stânga, planorul virează la stânga. Eficienţa direc ției creşte cu viteza, astfel că ar putea fi necesare bracări mari la viteze reduse şi bracări mici la viteze mari pentru a efectua o mişcare laterală a botului aeronavei. Fig.
75 Efectul primar al direcției Mişcarea laterală a botului aeronavei este urmată de înclinarea acestuia. Efectul primar al direcţiei este acela de a mişca lateral botul planorul. Acest lucru face ca aripii din exterior să-i crească viteza şi să genereze o portant ă crescută. Începînd să-si mişte lateral botul, planorul va continua zborul pe traiectoria iniţială pentru o perioadă scurtă datorită inerţiei. Unghiul diedru va face ca aripa opusă comenzi de palonier dată să prezinte un unghi de atac mai mare față de curentul de aer, generînd astfel mai multă portan ță.
După ce botul a eronavei s-a mişcat în lateral, următorul efect al direcţiei va fi acela de a genera o înclinare laterală în jurul axei longitudinale. Fig. 76 Efectul secundar al direcției Comanda direcției în timpul decolărilor şi aterizărilor cu vânt lateral În operaţiunile la sol, orice vânt lateral va lovi parte a laterală a derivei şi va avea tendinţa de a schimba direcţia aeronavei cu botul vânt. Direcţia trebuie ac ționată pentru a opri planorul din mişcarea laterală de a duce botul în vânt şi a-l menţine pe traiectoria axului pistei. Fig.
77 Vântul lateral în timpul decolării Pe panta de aterizare cea mai folosită metodă este aceea de a menţine planorul cu botul în vânt astfel încât să zboare echilibrat pe o traiectorie corespunzătoare în lungul axului pistei. Aceasta este metoda de apropiere pentru aterizare cu contraderivă. Exact înainte de atingerea solului planorul este adus pe direcția axului pistei cu ajutorul palonierelor, astfel încât atunci când roţile ating solul acestea să fie aliniate în direcţia pistei. Fig. 78 Vântul lateral în timpul aterizării O altă metodă la efectuarea aterizărilor cu vânt lateral este metoda înclinării aeronavei în vînt.
Într-o abordare tipică de apropiere cu vânt lateral, veţi ţine planorul înclinat în vânt astfel încât traiectoria să fie în lungul axului pistei. În apropierea solului, veţi aduce aripile la orizontală (scoatere din înclinare) și veţi acţiona palonierul din partea inversă vîntului pentru a men ține planorul cu axul longitudinal pe axul pistei și a anula eventualul derapaj. Dacă roţile nu ating solul imediat, vântul va face ca planorul să se abată înspre marginea pistei. Pentru a evita acest lucru, veţi înclina (folosind eleroanele) aripa în vânt pentru a opri planorul din această deplasare în lateral înainte de contactul cu solul.
Dacă aripa nu este înclinată suficient, planorul se deplasează lateral odată cu vântul – dacă aripa este înclinată prea mult, alunecă în lateral către vânt. Cel mai puternic vânt lateral pe care planorul îl poate suporta este limitat de eficienţa direc ției, vântul lateral maxim este specificat în Manualul de Zbor al fiecărui tip de planor.