Zborul la pantă, deși puternic legat de istoria planorismului prin senzaționalul primelor zboruri de durată ș i distanță, are totuși importanț ă în planorismul zilelor noastre. În cazuri extreme ce apar în zborul montan sau în zone vălurite, stăpânirea acestei tehnici ne poate deseori salva de la o aterizare prematură. Deoarece curentul de pantă în mișcarea sa este un excelent mijloc de declanșare a termicii (rezultând așa-numitul “curent termodinamic”), ne vom îndrepta atenția la început, asupra acestui subiect.
Fig 5.1 Zborul la pantă Principiul generării acestui curent este simplu: o curgere orizontală (vântul) care lovește un obstacol (pantă) es te deflectat în sus, pentru ca în spatele pantei curentul să revină la sol. Studiind exemplul ip otetic al unei pante infinite ca lungime, de formă cilindrică și perpendiculara pe direcția vântului, rezultă că zonă de urcare maximă este un plan normal la suprafață pantei, înclinat spre vânt (după Wallington). Planoarele trebuie să se mențină în această zonă pentru a câștiga cât mai repede înălțime.
În principiu, zborul în imediata apropiere a pantei trebuie executat cu un surplus de viteză care să permită ma nevre sigure de depăr tare și în cazul unor descendenț e bruște. Turbulențe de form a unui rotor care fac c a după o u rcare cu 4-5 m/s planorul să intre în descendența de 7-8 m/s, nu sunt o raritate și trebuie compensate printr-o rezervă de viteză corespunzătoare, mai ales în apropierea pantei. Turbulențe în fața pantelor abrupte (vârtejuri) Astfel de vârtejuri se nasc deseori la poalele unor pante abrupte sau porțiuni deosebit de abrupte.
Din acest motiv, pentru obținerea unor ascendențe dinamice puternice nu sunt favorabile în mod obligatoriu pantele foarte înclinate; cele cu o înclinare mai mică pot fi mai eficiente (printr-o tendința mai mică de formare a vârtejurilor). Situația nu poate fi exprimată în cifre exacte deoarece un rol însemnat îl jo acă și instabilitatea aerului. Impresia optică subiectivă conform căreia pantele abrupte ascund pericole nebănuite în comparație cu cele ușor înclinate și nepericuloase este de asemenea falsă și a generat unele accidente pe versanții prea puțin înclinați. Aici posibilitatea degajării sp re vale în cazul unor descendenț e este mai mică decât în cazul pantelor abrupte.
O atenție sporită trebuie să se acorde treptelor or izontale (platouri) care pot apă rea pe versanții abrupți deoarece generează turbulențe și rotori. În concluzie, putem afirmă că în apropierea pantelor slab înclinate sau a porțiunilor orizontale mai ales trebuie să păstrăm o distanță laterală mai mare și să avem un surplus de viteză în scopul siguranței zborului. Fig 5.2 Curgerea curenților peste diferite pante Să urcăm în fața sau deasupra pantei ? Undeva în drumul spre vârf, înainte de atingerea acestuia și în fața pantei trebuie să ne așteptăm la ascendența optimă. Dacă ne ridicăm peste cota maximă, ascendența maximă o găsim și mai departe de pantă, în direcția vântului.
Situațiile reale pot însă diferi de la această rețet ă generală; un rol important îl joacă profilul pantei și gradientul vântului. Importanța “deschiderii” pantei Pentru formarea curentului dinamic de pantă, înclinarea și înălțimea acesteia au un rol secundar; mai importantă este deschiderea pantei spre o zonă degajată lipsită de obstacole care ar putea perturba vântul laminar. Versanții înalți și înclinați nu generează curenți de pantă dacă în f ață lor se află un alt munte care induce turbulență însemnată în masele de aer aflate în mișcare. Acest fenomen este des întâlnit și surprinde mai ales piloții din câmpie care se află la primul zbor montan.
Din acest motiv nu merită să zburăm în față unor pante fără deschidere suficientă (umbrite) în speranța unei ascendenț e dinamice. Se poate întâmplă că în asfel de zone vântul să aibe direcție contrară și să întâlnim descendențe puternice. Munții de formă conică nu sunt favorabili Un munte izolat de înălțime suficientă și cu înclinare potrivită, lipsit de obstacole în calea vântului, nu va genera curent dinamic de pantă dacă aerul are posibilitatea să- l ocolească lateral. În acest caz curgerea se unește în spatele pantei, urcând uneori spre vârf.
În m unții înalți, pe lângă răcirea adiabatica, aerul în această urcare mai este răcit și de contactul cu zăpadă și gheață de acolo, ajungând să formeze viscole în dreptul vârfului. Anumite piscuri sunt predestinate p entru formarea acestui fenomen. Culmile alungite, chiar de înălțime mică, sunt favorabile Culmile alungite, chiar și de înălț ime mai redusă, ge nerează în mod regulat ascendențe în cazul în care vântul suflă aproximativ perpendicular pe direcția coamei. Chiar și niște denivelări, cu înălțimi mai mici de 50 m, pot reprezenta pentru noi surse exploatabile de ascendenț e, dacă toți ceilalți parametrii sunt favorabili.
Un exemplu tipic îl reprezintă dunele de la Rossitten, unde în trecut s-au realizat numeroase recorduri de durată. Diuză în relieful pantei În cazul în care coama dealului (muntelui) are o frântură astfel încât formează un unghi cu deschider ea spre vânt, aerul din lateral este canalizat spre centru, unde, curgând cu o viteză mai mare și generând o ascendenț ă mai puternică, ocolește obstacolul. Trebuie să fie de la sine înțeles că în timpul zborului vom avea în vedere în mod deosebit astfel de zone. De multe ori este mai rentabil a se execută opt-uri în asfel de diuze decât să se patru leze pe toată lungimea pantei.
Ș i mai eficientă se poate dovedi spiralarea în care să deschidem spre vânt la fiecare spirală. Această tehnică necesită chiar și la piloții experimentați, pe lângă o perfectă stăpânire a planorului și o capacitate deosebită de estimare pentru că planorul să aibă o capacitate apreciabilă față de aerul în urcare pe pantă și să fie prins într-o capcană din care nu are nici viteză nici înălț imea suficientă pentru a termina spirala fără să atingă solul. În general este valabilă regula binecunoscută de a face viraj în afara pantei. Dacă direcția vântului este oblică față de versant, atunci fiecare vale (promontoriu), va genera (înspre vânt) un efect de diuză.
Fig 5.3 Efectul de diuză pe văile unei pante batută de un vânt oblic Viteza trebuie variată Dacă nu este posibil, sau nu rentează să exploatăm o asfel de d iuză, atunci în procesul patrulării la pantă trebuie să încercăm să traversăm zonele de ascendentă mai bună cu viteza mai mică decât zonele cu ascendentă moderată. În cazul în care între zonele de maxim, valoarea ascen denței este mai mică decât înfundarea planorului, variația vitezei va hotărî dacă, pe global, vom reuși să urcăm sau nu.
Punctele de întoarcere ale patrularii trebuie să coincidă cu zonele de urcare maximă, în primul rând pentru o mai eficientă exploatare a ascendenței iar în al doilea rând pentru a nu ajunge în zone cu des cendențe prea mari în timpul virajului spre în afara pantei. Reguli de zbor la pantă Deoarece în caz de condiții favorabile, pe pantele de serviciu ale aerodroamelor se pot aglomera un nu măr mare de planoare aflate simultan în zbor, este necesar a se alcătui o regulă de circulație care să excludă situațiile periculoase.
Analog zborului în g rupuri mari și în termică regula de bază este că fiecare pilot trebuie să cunoască nu numai mișcarea planorului său, trebuie să intuiască din timp și traiectoria partenerilor săi, respectând următoarele reguli: - zboară la pantă cu viteză suficientă, în cazul turbulențelor, corespunzător mai repede; - nu execută viraje spre pantă ci zboară în opt-uri alungite cu viraje spre vale (în vânt); - evită zborul derapat, controlând firul indicator de pe cabina în permanentă; - evită spiralarea în apropierea pantei; - traversează cu viteză mai mare zonele de înfundare iar cele ascendente cu viteză mai mică; - nu se lasă purtat de vânt în spatele pantei; - în cazul întâlnirii a două planoare care zboară la aceeași înălțime, priorita te are planorul cu aripa dreaptă spre pantă (deoarece nu mai poate ocoli spre pantă). - planoarele care au aripa stângă spre pantă trebuie să asigure loc suficient circulației din sens invers funcție de pantă și traiectoriei proprii; - depășirea planoarelor care patrulează la pantă se face pe partea dinspre vale (niciodată între planorul depășit și pantă); - ia în considerare regulile locale de zbor la pantă.
Acestea conțin informații referitoare la punctele de întoarcere, în ălțimi minime de ajungere la terenul de decolare, estimarea vizibilității, etc. Nu priviți curentul dinamic în mod incorect Deoarece zborurile de distanță și de concurs le executăm cu precădere în condiți i meteo favorabile zborului termic, la căutarea ascendențelor la înălțime mică trebuie să urmărim ascensiunile termice și dinami ce în strâ nsă corelare pentru a ne face o imagine cât mai reală asupra mișcă rii aerului. Zonele de ascendenț e și descendențe sunt rezultatul comun al acestor două surse de energie.
Curentul dinamic de pantă își datorează existența repartiției la scară largă a presiunii atmosferice care generează vânturile, în timp ce termica este determinată în general de insola ție și condiționată de o stratificare favorabilă a temperaturii maselor de aer cu altitudinea. Ambele cauze determină ascendențe și descendențe care în interacțiunea lor se pot însuma, scădea sau anula reciproc. Arta de a intui rezultatul acestor interacțiuni are un rol decisiv în situați i în care negăsirea unei ascendențe ne obligă să aterizăm. Aceasta în cazul în care atmosfera nu este total “moartă”.