Planorul care spiralează inițial în termică are prioritate. Toate planoarele spiralează în același sens ca și planorul inițial în termică. Dacă sunt planoare care spiralează în sensuri diferite, planorul care intră în termică va întoarce în aceeași direcție ca și planorul cel mai apropiat (pe verticală). Intrarea în spirală trebuie planificată astfel încât să menținem tot timpul contact ul vizual cu celelalte planoare. Intrarea în termică se face tangent la cercul de spiralare în așa fel încât nici un planor care spiralează să nu fie nevoit să evite planorul care intră. Piloții trebuie să respecte principiul de a vedea alte planoare si de a fi văzuți.
Când sunteți la același nivel cu un alt planor, nu intoarceți în interior sau în fața lui dacă intenționați să depășiți și nu puteți păstra o distanță de siguranță. Dacă considerați că nu puteți avea o distanță de siguranță, părăsiți termica. Uitați-vă afară după alte ae ronave care intră în termică sau converg cu traiectoria voastră în înălțime. Nu faceți manevre bruște până nu sunteți siguri că nu există altă aeronav ă în apropiere.