Ochii ne furnizeaz ă o informație vizuală a mediului înconjurător. Ei reprezint ă cele mai importante organe senzoriale pentru zbor, de și mesajele lor spre creier sunt însoțite deseori de mesaje de la celelalte organe senzoriale, inclusiv de la mecanismul de echilibru al urechii interne (sistemul vestibular). Fiecare ochi acționează ca o cameră de luat vederi, care are funcția de bază de a colecta radiațiile luminoase provenind de la un obiect, folosind lentile pentru a focaliza aceste radiații într-o imagine pe un ecran (retina) și aceea de a transforma această imagine în impulsuri electrice care sunt trimise prin nervul optic la creier. În acest fel noi putem vedea.
Conexiunea nervului optic cu creierul este extrem de apropiat ă și integră, iar importan ța mesajelor trimise prin acesta spre creier este enormă, astfel încât cei doi ochi sunt considerați ca o prelungire a creierului. Fig 3.1. Sistemul de bază al vederii Câmpul vizual-prin câmpul vizual al unui ochi, înțelegem acea parte a lumii externe cuprinsă de ochiul respectiv atunci când privirea sa este fixată într-o direcție anumită. El este determinat de celulele fotosensibile aflate la periferia retinei (vedere periferică). Ele au rolul important în lărgirea câmpului vizual necesar în orientarea în spațiu, în precizarea formei, mărimii și distantei corpului în natură.
Câmpul vizual al fiecărui ochi cuprinde în meridianul orizontal un unghi de circa 160°, iar în meridianul vertical un unghi de 145°. Printr-o linie vertical ă care trece prin punctul de fixare, câmpul vizual este împărțit într-o parte extrem ă sau temporal ă care are o deschidere de circ a 100° și o parte intern ă sau nazală, care are o deschidere de circ a 60°, iar printr-o linie orizontal ă este împărțit într-o poziție superioară și una inferioară. Razele luminoase care provin din jumătatea temporală cad în jumătatea nazală a retinei, iar acelea care provin din jumătatea nazală a câmpului vizual se proiectează pe jumătatea temporală a retinei. Vederea:
Simțul văzului are alături de simțul auditiv și cel kinestezic, rolul important de orientare conștientă în spațiul și în menținerea echilibrului corpului. Vederea binoculară: O persoan ă normală are doi ochi funcționali care furnizeaz ă vederea binoculară. Binocular este adjectivul folosit pentru a descrie utilizarea ambilor ochi care este puțin diferită de cea monoculară care descrie vederea cu un singur ochi. Ochiul are rolul de a ne furniz a informații, sub form a unor imagini colorate, despre adâncimea, distanța și mișcarea obiectelor. Mișcând ochiul în sus, în jos și lateral observăm cea mai mare parte a mediului care ne înconjoară.
Pentru a ști cum funcționează ochiul îl vom asemăna cu un aparat de fotografiat, cu precizarea că porțiunea anterioară a ochiului funcționează ca o lentilă optică, la fel ca lentila de sticl ă a aparatului foto, iar porțiunea întunecată din centrul ochiului, pupil a, reglează cantitatea de lumin ă primită. Când lumina este slab ă, pupila va fi mai mare, iar dacă se micșorează, v a lasă o cantitate redus ă de lumină la fel c a în cazul diafragmei din spatele lentilei aparatului de fotografiat. Stratul din profunzimea globului ocular, retina, corespunde filmului fotografic. Informația optică interceptată de retin ă este transmis ă prin nervul optic la creier.
Informațiile se transmit sub form ă unor impulsuri electrice la creier care le decodează. Cei doi ochi privesc din unghiuri puțin diferite obiectele din lumea exterioară, de aceea și informațiile trimise la creier sunt oarecum diferite. Creierul nostru însă,,învață” încă din primele zile să asambleze cele două imagini, de aceea nu vedem obiectele în dublu exemplar. Punând cap la cap cele două imagini, creierul deduce situarea obiectelor în spațiu și distanța la care se afl ă acestea face posibil ă vederea tridimensională (vederea în spațiu). Creierul transformă imaginea din poziție întoarsă în poziție dreaptă. Lumina este reflectată în cristalin și va proiecta pe retină o imagine inversată.
Deoarece nu putem privi lumea toată viață stând în cap, creierul „citește” imaginea și o reîntoarce imediat în poziție dreaptă. Pentru a învața acest lucru e nevoie de cev a timp, de aceea bebelușii văd la început lumea întoarsă cu capul în jos. Vederea cu un singur ochi (monoculară ) este imperfectă. Vederea binoculară, adică cu ambii ochi, ne d ă posibilitatea să vedem obiectele în relief, în adâncime și să apreciem astfel distanța la care se găsesc. Câmpul vizual și acuitatea vizuală sunt cu mult mai mari decât la vederea monoculară. Condiția esențială pentru a avea această percepere este c a imaginea formată în fiecare ochi să se proiecteze pe aceleași regimuri ale celor două retine.
Vederea nocturnă: Vederea nocturnă este asigurat ă de celulele cu bastonașe. Cantitatea insuficientă a vitaminei A în alimentație poate provoca boala numită hemeralopie. Individul vede foarte bine în timpul zilei, dar cum începe amurgul vederea scade și noaptea nu mai vede deloc. Aceasta se explică prin faptul că la bază formării purpurului retinian stă vitamina A. Or aceasta lipsind, se tulbură funcția celulelor cu bastonașe care asigură vederea nocturnă.