Prin elemente, ca mușchiul stapedian (al scăriței, unul din cele trei oase ale urechii medii care transmit vibrațiile de la urechea externă la urechea internă), mușchiul tensor al ciocanului (primul os din lanțul de trei, care se sprijin ă cu un capăt pe timpan), mușchiul tensor al timpanului (care tensioneaz ă reflex timpanul la intensități supraliminale ale sunetului, făcând astfel mai dificil ă transmiterea sunetelor), raportul dintre membrana timpanică și cea a ferestrei ovale (orificiul de comunicare a cohleei-o formațiune osoasă care se aseamănă unei cochilii de melc rulate de 2,5 ori și care constituie urechea internă, având în interiorul ei și celulele receptoare propriu-zise ale sunetului) reprezint ă mijloace de adaptare.
S-a calculat c ă lanțul de oscioare (ciocanul, nicoval a și scărița) pot realiz ă o amplificare mecanic ă, prin sisteme de pârghii, de 1,3 ori, care se adaug ă la amplificarea provenită din raportul sus menționat (timpanul este de 15 ori mai mare), și rezultă că presiunea din urechea internă (cohlee) este de 20 de ori mai mare decât cea din conductul auditiv extern. În plus, amplificarea sunetelor de frecvență joasă se face spre vârful cohleei, iar pentru cele de frecventă înaltă-spre bază.
Urechea percepe drept sunete semnale cu presiuni acustice cuprinse între 10-15 și 30 N/m2 (deja peste 30N/m 2 senzația încetează să fie acustic ă și devine dureroas ă), ceea ce corespunde unor intensități sonore de 10-12 W/m2, respectiv de 1 W/m2. Este clar un interval mult prea mare pentru c a răspunsul urechii s ă fie liniar, și este mai degrab ă considerat logaritmic ( în baza zece). Un bel, sau unitatea de măsură derivată decibel, este unitate obținută prin logaritmare. Deci dac ă se dubleaz ă decibelii, înseamnă că practic crește de zece ori intensitatea acustică.