În rulaj Încetarea tracțiunii sau ruperea cablului: 1. se declanșează; 2. se deviază pentru a evita ansamblul de remorcaj (parașuta, cablu) 3. se acționează frâna pe roată. Apariția unui obstacol în timpul rulajului: 1. se declanșează; 2. se deviază pe partea neobstacolată; 3. se acționează frâna pe roată. Efectul de praștie, generat asupr a planorului clanș at de către o smucitură a mosorului, și înfășurarea cablului pe axul roții principale: 1. se declanșează; 2. se acționează frâna pe roată. În timpul smuciturii este posibil să se înfășoare cablul pe axul roții.
În această situație nu se permite decolarea planorului sau se zboară în apropierea solului până când mosoristul încetează tracțiunea, după care se aterizează înainte (dacă planorul s-a desprins de pe sol), evitând automosorul sau eventualele obstacole de la sol. Membrul echipei de lansare care efectuează semnale pentru lansare, va semnaliza remorcherului automosor să înceteze tracțiunea/să taie cablul, iar pil otul va fi informat prin stația radio. În zbor În cazul în care nu se cunoaște situația înfășurării cablului pe axul roții (specificat la punctul anterior) și se execută un remorcaj, se va proceda astfel:
În momentul d eclanșării se constată continuarea contactului cu cablul de remorcaj de către pilot sau automosorist 1. se anunță la stația radio, iar cablul de remorcaj va fi tăiat de către remorcherul automosor; 2. planorului i se imprimă o viteză cu 10 – 15% mai mare decât vitez a normală de zbor; se zboară la verticala aerodromului evitând zonele obstacolate; 3. se vine la aterizare pe zona degajată a aerodromului, cu o rezervă de înălțime și un surplus de viteză față de o aterizare normală, ținând cont că greutatea cablului poate genera momente de deviere. În funcție de înălțimea câștigată, se poate utiliza pentru aterizare terenul de siguranță din jurul aerodromului.
Ruperea cablului sau încetarea tracțiunii pe pantă moderată de urcare sau până la o înălțime de 10 m 1. se pune pe pantă normală de zbor; se declanșează; 2. se aterizează înainte evitând cablul de remorcaj. Ruperea cablului sau încetarea tracțiunii până la o înălțime de 50 m 1. se pune planorul pe panta normală de zbor printr-o manevră hotărâtă de manșă spre înainte, pentru asigurarea vitezei de zbor; se declanșează; 2. se aterizează înainte cu mici devieri stânga –dreapta pentru evitarea eventualelor obstacole.
Ruperea cablului sau încetarea tracțiunii între 50 – 100 m 1. se pune planorul pe panta normală de zbor printr-o manevră hotărâtă de manșă spre înainte, pentru asigurarea vitezei, se declanșează. Pentru a ușura efectuarea virajului de întoarcere se execută o deviere pe partea obstacolată (dacă este cazul), sau purtat de vânt, dacă componentă laterală a vântului este de intensitate mare; 2. se execută un viraj de 180° (cu vântul de față în cazul vântului lateral), pentru aterizare cu vânt de coadă. NOTĂ:
În cazul în care vântul este puternic de față, în funcție de înălțime, la aprecierea pilotului se poate ateriza în față pe aerodrom sau pe un teren de rezervă, fără a efectua virajul de întoarcere. Se evită aterizarea cu vânt de spate puternic.
Momentul începerii virajului de întoarcere se efectuează în funcție de: a. înălțimea reală atinsă după punerea pe pantă normală de zbor; direcția și intensitatea vântului; b. poziția planorului față de centrul aerodromului și față de careul de aterizare; c. obstacolele din jurul aerodromului; d. virajul se execută cu viteză mai mare cu 10 – 15% față de viteză normală, țînând cont că la înălțimi foarte mici panta de zbor pare modificată; e. trebuie acordată atenție sporită în ultima parte a evoluției, să nu se strângă virajul (înclinare mare) când planorul se apropie de sol; f. în cazul vântului lateral puternic devierea se face purtat de vânt ținând cont că virajul de 180° se face cu vânt de față și se termină în axul pistei; g. după scoaterea din viraj, se scoate frână și se aterizează.
Încetarea tracțiunii sau ruperea cablului peste 100 m 1. se pune planorul pe pantă normală de zbor printr-o manevră hotărâtă de manșă spre înainte, pentru asigurarea vitezei și se declanșează; se execută un tur de pistă scurt cu două viraje de 180°; 2. se scoate flapsul, frâna și se aterizează pe terenul de zbor; NOTĂ: În cazul în care vântul este puternic de față, este recomandat să se efectueze un viraj de 360°, având în vedere că vântul va întoarce planorul către capătul pistei față de punctul în care tracțiunea a încetat. Figura 4.6 – Influența vântului în spirală La executarea virajului de 360° se va ține cont de: 1. înălțimea reală atinsă după punerea pe pantă normală de zbor;
2. intensitatea vântului; traficul aeronavelor la decolare – aterizare; 3. configurația și particularitățile fiecărui teren în parte. NOTĂ Dacă înălțimea de în cetare a tracțiunii la ruperea cablului este mai mare (se apropie de înălțimea unui tur de pistă) și configurația terenului permite, se va putea executa după declanșare un tur de pistă normal, format din patru viraje de 90°, cu latura mare mai aproape de axul pistei. Nedeclanșarea cablului de la planor 1. se raportează pe frecvența radio în uz; se taie cablu de remorca j de la automosor; se reîncearcă declanșarea;
2. planorului i se imprimă o viteză cu 10 – 15% mai mare decât vitez a normală de zbor; se zboară la verticala aerodromului evitând zonele obstacolate; 3. se vine la aterizare pe zona degajată a aerodromului, cu o rezervă de înălțime și un surplus de viteză față de o aterizare normală, ț inând cont că greutatea cablului și frecarea acestuia cu solul poate genera momente de deviere. În funcție de înălțimea câștigată, se poate utiliza pentru aterizare terenul de siguranță din jurul aerodromului.
Trecerea parașutei și cablului de remorcaj peste aripa planorului Acest caz special apare la înălțimi mici când, unghiul dintre cablu și planor este mic și are în general drept cauză punerea accentuată pe pantă după încetarea tracțiunii sau ruperea cablului și prin detensionarea cablului, parașuta de frânare se umflă și rămâne deasupra planorului. În această situație se pune pe pantă de zbor cu o viteză mai mare cu circa 10 – 15% față de viteză normală și se procedează la aterizarea în linie dreapta cu mici devieri pentru evitarea automosorului sau a eventualelor obstacole.
În funcție de înălțimea câștigată, se poate utiliza pentru aterizare terenul de siguranță din prelungirea aerodromului, evitând efectuarea virajului cu cablul agățat de aripă. NOTĂ: Cazurile speciale simulate se vor execută în mod obligatoriu de către instructor la înțelegere cu remorcherul automosorist. Acesta va reduce tracțiunea automosorului, fapt ce va elimina posibilitatea umflării parașutei, deci a trecerii cablului peste aripă.