Formele de relief variate și diversele condiții meteo determină stiluri de zbor foarte deosebite. În timp ce undele formate în zone deluroase și premontane sunt în general ușor exploatabile, alte situații că de exemplu zborul în curenț ii rotorici ai Foehn-ului alpin ne solicită toate cunoștințele și experiența de zbor. În vederea zborului vom îmbr ăca haine călduroase și vom urmări c a planorul să fie complet echipat, cu rezervă suficientă de oxigen (3-4 ore) pentru zboruri la altitudini mai mari. Ne vom lega strâns în chingi și ne vom pregăti psihic pentru eventualitatea unui zbor în condiții de extremă turbulență în zona rotorică.
În unele zone decolarea se efectuează la mosor, se urcă în curentul dinamic puternic și turbulent al unei pante, urmărindu-se câștigarea unei înălțimi cât mai mari. Din această poziție se zboară împotriva vântului, traversând scuturăturile descendenței rotorice pentru a ajunge în zona ascendentă a ro torului unde se caută ascendența puternică și deseo ri îngustă (variații ale vitezei verticale de ± 10 m/s nu sunt o raritate). La o anumită înălțime ajungem în zona de curgere lamin ară a undei și ascendența se liniștește brusc. Dar este posibil ca, folosind remorcajul de avion, să trecem prin zona turbulentă și să intrăm direct în ascendența curenților ondulatorii.
Astfel de remorcaje, folos ite de piloții români în zona Brașov necesită atât din partea pilotului remorcher cât și a pilotului planorist o capacitat e de reacție perfectă și nervi tari. În anumite condiții de relief se poate intra în ascendența undei fără a traversa în prealabil zone prea turbulente. Fig. 6.5 Tactica zborului în curenți ondulatorii Urcând în ascendența undei ne vom pune din timp inhalatorul de oxigen (obligatoriu la peste 4000-5000 m) și vom testa zburând în opturi și S-uri cu botul în vânt (nu în spirale) zona de ascendenț ă maximă. În tot acest timp vom ține o contraderiv ă puternică, funcție de inten sitatea vântului.
Ne vom marca precis poziția, luându-ne repere pe sol și vom evita ca vântul tot mai puternic la înălțime, să ne deplaseze în aval, în ramura descendentă a undei sau în zona cu nebu lozitate crescută. Putem schimba unda, dacă următoarea (di n amonte sau din aval) promite o urcare mai bună. Urcarea în fața norilor masivi ai undei o vom face în tehnica patrulării la pantă asigurându-ne în permanență ieșirea înspre vale, pentru aterizare. În mod uzual, cu creșterea înălțimii, zona ascendenței op time se depărtează înspre vânt față de “obstacolul” care a generat-o. Vom urmări apropierea înserării, țînând cont că în vale se întunecă deja când la mare înălțime totul este încă luminat.
De asemenea vom urmări să ne mișcăm picioarele care în ciuda încăl țărilor bune pot fi periclitate la o temperatură a mediului ambiant de-30° la-40° C. Pe lângă pericolele legate direct de altitudinea mare (lipsa de oxigen, frig, presiune scăzută) mai există și altele datorate subestimării intensității vântului, înserăr ii rapide și închiderii stratului de nori. Un pericol deosebit îl reprezintă nebulozitatea, care în condiții de umezeală ridicată și slăbirea vântului poate crea straturi compacte care se închid sub noi.
Funcție de situația dată se recomandă coborârea rapidă (eventual în vrie) prin ultimele spărturi ale “găurii de Foe hn”, așteptarea (dacă suntem la începutul zilei și înălțime mare) sau ieșirea înspre zona prealpina (de câmpie) unde avem șanse mai mari în traversarea păturii de nori, aflată la o distanță mărită de sol și aterizare. Niciodată nu vom încerca traversarea stratului de nori deasupra munților cu excepția cazurilor în care sunte m absolut siguri că există suficient spațiu între plafon și sol iar grosimea stratului ne permite o trecere rapidă (indiferent de situație trebuie să fim dotați pentru zbor instrumental).
În domeniul zborului alpin recomandăm cartea lui Jochen von Kalckreut, intitulată “Zborul deasupra Alpilor” care oferă detalii în această problemă. Curenții ondulatorii au jucat până nu demul t un rol secundar în zborul de distanță. Condiții meteo favorabile formării undelor se întrunesc mult mai rar decât cele necesare zborului termic. Cel mai spectaculos zbor de acest gen a fost efectuat în 18.12.1974 de francezul Vuillemont, care plecân d de la Vinon și exploatând unda de deasupra Cannes- ului (8200 m) a ajuns purtat de vânt până în insula Corsica. Între timp au fost executate o serie de zboruri de distanță în Alp i în care s-a folosit ascendența undelor.
Recordurile mondiale (de zbor cu țel fixat și dus-întors) realizate în curenți dinamici și de undă lungă a munților din Nouă Zeelandă și Apalachi din SUA, au demonstrat posibilitățile deosebite pe care le pot oferi curenții ondulatorii în cazul întrunirii tuturor condițiilor favorabile. 7. Turul de pistă și aterizarea